Art. 50 Codul vamal al Uniunii — Conferirea competențelor de executare

Regulamentul (UE) 952/2013 - Codul Vamal al Uniunii (CVU/UCC) · Drept European

În vigoare din 21.10.2026

(1)   Comisia adoptă, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, măsurile necesare pentru a asigura aplicarea uniformă a controalelor vamale, inclusiv a schimbului de informații în materie de risc și rezultatul analizei de risc, a criteriilor și standardelor comune de risc, a măsurilor de control și a domeniilor de control prioritare menționate la articolul 46 alineatul (3).

Aceste acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 285 alineatul (4).

În cazul în care, în legătură cu astfel de măsuri, există motive imperative de urgență justificate în mod corespunzător de necesitatea de a actualiza rapid cadrul comun de gestionare a riscurilor și de a adapta, în funcție de evoluția riscurilor, schimbul de informații în materie de risc și de analize de risc, criteriile și standardele comune de risc, măsurile de control și domeniile de control prioritare, Comisia adoptă acte de punere în aplicare imediat aplicabile în conformitate cu procedura menționată la articolul 285 alineatul (5).

În cazul în care avizul comitetului menționat la articolul 285 alineatul (1) trebuie obținut prin procedură scrisă, se aplică articolul 285 alineatul (6).

(2)   Comisia stabilește, prin intermediul actelor de punere în aplicare, porturile sau aeroporturile în care, în conformitate cu articolul 49, se aplică controalele și formalitățile vamale în ceea ce privește:

(a)

bagajele de mână și bagajele de cală ale persoanelor care:

(i)

efectuează o cursă aeriană la bordul unei aeronave venind dintr-un aeroport din afara Uniunii și care, după o escală într-un aeroport din Uniune, își continuă cursa spre un alt aeroport din Uniune;

(ii)

efectuează un zbor la bordul unei aeronave făcând escală într-un aeroport din Uniune înainte de a-și continua cursa spre un aeroport din afara Uniunii;

(iii)

utilizează un serviciu maritim furnizat de aceeași navă și care comportă itinerarii succesive cu punctul de plecare, de escală sau de destinație într-un port din afara Uniunii;

(iv)

se află la bordul unei nave de agrement sau a unei aeronave de turism sau de afaceri;

(b)

bagajele de mână și bagajele de cală care:

(i)

sosesc într-un aeroport din Uniune la bordul unei aeronave provenind dintr-un aeroport din afara Uniunii și sunt transbordate în acest aeroport din Uniune pe o altă aeronavă care efectuează o cursă aeriană în interiorul Uniunii;

(ii)

sunt îmbarcate într-un aeroport din Uniune pe o aeronavă care efectuează o cursă în interiorul Uniunii cu scopul de a fi transbordate într-un alt aeroport din Uniune, pe o aeronavă a cărei destinație este un aeroport din afara Uniunii.

Aceste acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 285 alineatul (4).

Păstrarea documentelor și a altor informații și tarife și costuri

Ai o întrebare despre art. 50 din Codul vamal al Uniunii?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit