Art. 165 Regulamentul (UE) 2017/1001 - Marca Uniunii Europene (EUTM) — Camerele de recurs

Regulamentul (UE) 2017/1001 - Marca Uniunii Europene (EUTM) · Drept European

În vigoare din 21.10.2026

(1)   Camerele de recurs sunt competente să se pronunțe asupra căilor de atac introduse împotriva deciziilor luate în temeiul articolelor 160-164.

(2)   Deciziile camerelor de recurs se iau de către trei membri, dintre care cel puțin doi sunt juriști. În anumite cazuri speciale, deciziile se iau de către marea cameră prezidată de către Președintele camerelor de recurs sau se iau de către un singur membru, care este jurist.

(3)   Pentru a determina cazurile speciale care sunt de competența marii camere, trebuie să se ia în considerare dificultatea juridică, importanța cauzei sau circumstanțele particulare care justifică acest lucru. Aceste cauze pot fi deferite marii camere:

(a)

de către autoritatea camerelor de recurs menționată la articolul 166 alineatul (4) litera (a); sau

(b)

de către camera investită cu cauza.

(4)   Marea cameră are, de asemenea, sarcina de a emite avize motivate cu privire la aspecte de drept cu care este sesizată de către directorul executiv în conformitate cu articolul 157 alineatul (4) litera (l).

(5)   Pentru determinarea cazurilor speciale care sunt de competența unui singur membru, este necesar să se ia în considerare absența dificultăților chestiunilor de drept sau de fapt, importanța limitată a cauzei în speță și absența altor circumstanțe speciale. Decizia de atribuire a unei cauze unui singur membru în cazurile citate este luată de camera însărcinată cu cauza respectivă.

Ai o întrebare despre art. 165 din Regulamentul (UE) 2017/1001 - Marca Uniunii Europene (EUTM)?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit