Art. 172 Regulamentul (UE) 2017/1001 - Marca Uniunii Europene (EUTM) — Bugetul

Regulamentul (UE) 2017/1001 - Marca Uniunii Europene (EUTM) · Drept European

În vigoare din 21.10.2026

(1)   Pentru fiecare exercițiu financiar este pregătită o estimare a veniturilor și cheltuielilor Oficiului, care se include în bugetul Oficiului. Fiecare exercițiu financiar corespunde anului calendaristic.

(2)   Veniturile și cheltuielile bugetare trebuie să fie echilibrate.

(3)   Veniturile conțin, fără a aduce atingere altor tipuri de venituri, totalul taxelor datorate în temeiul anexei I la prezentul regulament, totalul taxelor menționate în Regulamentul (CE) nr. 6/2002, taxele totale datorate în temeiul Protocolului de la Madrid pentru o înregistrare internațională care desemnează Uniunea și alte plăți efectuate către părțile contractante ale Protocolului de la Madrid, totalul taxelor datorate în temeiul Actului de la Geneva, prevăzut la articolul 106c din Regulamentul (CE) nr. 6/2002, pentru o înregistrare internațională care desemnează Uniunea și alte plăți efectuate către părțile contractante ale Actului de la Geneva și, în caz de nevoie, o subvenție înscrisă sub o linie bugetară specifică în secțiunea Comisiei a bugetului general al Uniunii.

(4)   În fiecare an, Oficiul compensează costurile suportate de oficiile centrale pentru proprietatea industrială din statele membre și de Oficiul Benelux pentru Proprietate Intelectuală, precum și de orice altă autoritate relevantă care urmează să fie desemnată de un stat membru ca urmare a sarcinilor specifice pe care le îndeplinesc în calitate de părți funcționale ale sistemului de mărci UE în contextul următoarelor servicii și proceduri:

(a)

procedurile de opoziție și în nulitate în fața oficiilor centrale pentru proprietatea industrială din statele membre și a Oficiului Benelux pentru Proprietate Intelectuală, care implică mărcile UE;

(b)

furnizarea de informații privind funcționarea sistemului de mărci UE prin birourile de asistență tehnică și centrele de informare;

(c)

asigurarea punerii în aplicare a sistemului de mărci UE, inclusiv acțiunile întreprinse în conformitate cu articolul 9 alineatul (4).

(5)   Compensarea totală a costurilor identificate la alineatul (4) corespunde unui procent de 5 % din venitul anual al Oficiului. Fără a aduce atingere dispozițiilor paragrafului al treilea din prezentul alineat, pe baza unei propuneri din partea Oficiului și după consultarea comitetului bugetar, Consiliul de administrație stabilește cheia de distribuție pe baza următorilor indicatori corecți, echitabili și relevanți:

(a)

numărul anual al cererilor de înregistrare de mărci UE provenite de la solicitanți din fiecare stat membru;

(b)

numărul anual al cererilor de înregistrare de mărci naționale în fiecare stat membru;

(c)

numărul anual de opoziții și cereri în nulitate formulate de către titularii de mărci UE în fiecare stat membru;

(d)

numărul anual al cauzelor aduse în fața instanțelor competente în domeniul mărcilor UE desemnate de fiecare stat membru în conformitate cu articolul 123.

În scopul de a justifica costurile menționate la alineatul (4), statele membre înaintează Oficiului, până la data de 31 martie a fiecărui an, datele statistice care demonstrează cifrele menționate în prezentul alineat primul paragraf literele (a)-(d) pentru anul precedent, care vor fi incluse în propunerea prezentată consiliului de administrație.

Din motive de echitate, costurile suportate de organismele menționate la alineatul (4) din fiecare stat membru trebuie să fie considerate ca reprezentând cel puțin 2 % din totalul compensației prevăzute în temeiul prezentului alineat.

(6)   Obligația Oficiului de a compensa costurile menționate la alineatul (4) și efectuate într-un anumit an se aplică doar în măsura în care în anul respectiv nu există un deficit bugetar.

(7)   În cazul unui excedent bugetar, și fără a aduce atingere alineatului (10), pe baza unei propuneri din partea Oficiului și după consultarea comitetului bugetar, consiliul de administrație poate crește procentul menționat la alineatul (5) până la o limită maximă de 10 % din venitul anual al Oficiului.

(8)   Fără a aduce atingere alineatelor (4)-(7) și alineatului (10) din prezentul articol și articolelor 151 și 152, în cazul în care un excedent semnificativ este generat timp de cinci ani consecutivi, comitetul bugetar, pe baza unei propuneri din partea Oficiului și în conformitate cu programul de activitate și cu programele strategice multianuale menționate la articolul 153 alineatul (1) literele (a) și (b), decide printr-o majoritate de două treimi cu privire la transferul către bugetul Uniunii a excedentului generat de la 23 martie 2016.

(9)   Oficiul pregătește semestrial un raport adresat Parlamentului European, Consiliului și Comisiei cu privire la situația sa financiară, inclusiv cu privire la operațiunile financiare efectuate în temeiul articolului 152 alineatele (5) și (6) și al alineatelor (5) și (7) din prezentul articol. Pe baza raportului respectiv, Comisia examinează situația financiară a Oficiului.

(10)   Oficiul constituie o rezervă financiară care să corespundă unui an de cheltuieli operaționale, pentru a asigura continuitatea activităților și executarea sarcinilor sale.

Ai o întrebare despre art. 172 din Regulamentul (UE) 2017/1001 - Marca Uniunii Europene (EUTM)?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit