Art. 180 Regulamentul (UE) 2017/1001 - Marca Uniunii Europene (EUTM) — Data la care plata se consideră efectuată
Regulamentul (UE) 2017/1001 - Marca Uniunii Europene (EUTM) · Drept European
(1) În cazurile menționate la articolul 179 alineatul (1) primul paragraf, data la care plata este considerată a fi fost depusă la Oficiu este data la care cuantumul plății sau al transferului intră efectiv într-un cont bancar deținut de Oficiu.
(2) În cazul în care se pot utiliza metodele de plată menționate la articolul 179 alineatul (1) al doilea paragraf, directorul executiv stabilește data la care se consideră că au fost efectuate plățile respective către Oficiu.
(3) În cazul în care, în temeiul alineatelor (1) și (2), plata unei taxe nu este considerată ca fiind efectuată decât după expirarea termenului de plată, se consideră că termenul a fost respectat în cazul în care Oficiului i se furnizează dovada faptului că persoanele care au efectuat plata într-un stat membru, în perioada în care plata ar fi trebuit efectuată, au transmis în mod corespunzător unei instituții bancare un ordin de transfer al cuantumului plății, plătind totodată Oficiului o taxă suplimentară de 10 % din taxa sau din taxele datorate, fără a depăși 200 EUR. Nu se plătește nicio suprataxă în cazul în care ordinul relevant către instituția bancară a fost transmis cu cel puțin 10 zile înainte de expirarea termenului de plată.
(4) Oficiul poate să invite persoana care a efectuat plata să facă dovada datei la care a transmis ordinul către instituția bancară astfel cum este menționată la alineatul (3) și, după caz, să plătească suprataxa relevantă într-un termen care urmează a fi stabilit de către Oficiu. În cazul în care persoana nu dă curs acestei solicitări sau dovezile sunt insuficiente, sau suprataxa impusă nu este achitată la timp, se consideră că termenul de plată nu a fost respectat.
Ai o întrebare despre art. 180 din Regulamentul (UE) 2017/1001 - Marca Uniunii Europene (EUTM)?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit