Art. 184 Regulamentul (UE) 2017/1001 - Marca Uniunii Europene (EUTM) — Forma și conținutul cererii internaționale
Regulamentul (UE) 2017/1001 - Marca Uniunii Europene (EUTM) · Drept European
(1) Cererea internațională se depune într-una din limbile oficiale ale Uniunii prin intermediul unui formular pus la dispoziție de către Oficiu. Oficiul informează solicitantul care a depus cererea internațională cu privire la data la care au fost primite de către Oficiu documentele care compun cererea internațională. Cu excepția cazului în care solicitantul indică altfel în formular atunci când depune cererea internațională, Oficiul corespondează cu solicitantul în limba de depunere a cererii într-o formă standardizată.
(2) În cazul în care cererea internațională este depusă într-o limbă care nu este una dintre limbile autorizate de către Protocolul de la Madrid, solicitantul indică o a doua limbă dintre acestea din urmă. Această a doua limbă este cea în care Oficiul prezintă cererea internațională Biroului Internațional.
(3) Atunci când cererea internațională este depusă într-o limbă care nu este una dintre limbile autorizate de Protocolul de la Madrid pentru depunerea cererilor internaționale, solicitantul poate furniza o traducere a listei de produse sau servicii și a oricărui alt text care face parte din cererea internațională, în limba în care cererea internațională trebuie prezentată biroului internațional în temeiul alineatului (2). În cazul în care cererea nu este însoțită de o astfel de traducere, solicitantul autorizează Oficiul să includă respectiva traducere în cererea internațională. În cazul în care traducerea nu a fost efectuată în cursul procedurii de înregistrare a cererii de înregistrare a mărcii UE pe care se bazează cererea internațională, Oficiul ia, fără întârziere, măsurile necesare pentru a furniza această traducere.
(4) Depunerea unei cereri internaționale este condiționată de achitarea unei taxe către Oficiu. În cazul în care înregistrarea internațională urmează să se întemeieze pe o marcă UE odată ce aceasta a fost înregistrată, taxa este datorată la data înregistrării mărcii UE. Cererea se consideră a nu fi fost depusă atât timp cât taxa nu a fost achitată. În cazul în care taxa nu este achitată, Oficiul informează solicitantul cu privire la acest lucru. În cazul depunerii electronice, Oficiul poate autoriza biroul internațional să colecteze taxa în numele său.
(5) În cazul în care, la examinarea cererii internaționale, se constată oricare dintre următoarele deficiențe, Oficiul invită solicitantul să le remedieze într-un termen precizat de Oficiu:
(a)
cererea internațională nu a fost prezentată folosind formularul prevăzut la alineatul (1) și nu conține toate indicațiile și informațiile impuse de acest formular;
(b)
lista produselor și serviciilor indicate în cererea internațională nu este acoperită de lista de produse și servicii care figurează în cererea de bază de înregistrare a mărcii UE sau în marca UE de bază;
(c)
marca care face obiectul cererii internaționale nu este identică cu cea din cererea de bază de înregistrare a mărcii UE sau din marca UE de bază;
(d)
o indicație din cererea internațională referitoare la marcă, în afară de o declarație de renunțare, sau o revendicare de culoare, nu figurează și în cererea de bază de înregistrare a mărcii UE sau în cadrul mărcii UE de bază;
(e)
în cazul în care, în cererea internațională, culoarea este revendicată ca element distinctiv al mărcii, cererea de bază de înregistrare a mărcii UE sau marca UE de bază nu are aceeași culoare sau aceleași culori; sau
(f)
conform indicațiilor conținute în formularul internațional, solicitantul nu este eligibil pentru a depune o cerere internațională prin intermediul Oficiului, în conformitate cu articolul 2 alineatul (1) punctul (ii) din Protocolul de la Madrid.
(6) Atunci când solicitantul nu a autorizat Oficiul să anexeze o traducere, în conformitate cu alineatul (3), sau când nu este clar pe ce listă de produse și servicii se bazează cererea internațională, Oficiul invită solicitantul să transmită indicațiile solicitate în termenul precizat de Oficiu.
(7) În cazul în care deficiențele menționate la alineatul (5) nu sunt corectate sau dacă indicațiile menționate la alineatul (6) nu sunt furnizate în termenul stabilit de Oficiu, acesta ia o decizie prin care refuză să transmită cererea internațională la biroul internațional.
(8) Oficiul transmite cererea internațională biroului internațional, împreună cu certificarea menționată la articolul 3 alineatul (1) din Protocolul de la Madrid, de îndată ce cererea internațională îndeplinește cerințele prevăzute de prezentul articol, de actul de punere în aplicare adoptat în temeiul alineatului (9) din prezentul articol și de articolul 183 din prezentul regulament.
(9) Comisia adoptă acte de punere în aplicare care să precizeze formularul exact, inclusiv elementele acestuia, care urmează să fie utilizat pentru depunerea unei cereri internaționale în conformitate cu alineatul (1). Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 207 alineatul (2) din prezentul regulament.
Ai o întrebare despre art. 184 din Regulamentul (UE) 2017/1001 - Marca Uniunii Europene (EUTM)?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit