Art. 53 Regulamentul (UE) 2017/1001 - Marca Uniunii Europene (EUTM) — Reînnoire
Regulamentul (UE) 2017/1001 - Marca Uniunii Europene (EUTM) · Drept European
(1) Înregistrarea mărcii UE se reînnoiește la cererea titularului mărcii UE sau a oricărei alte persoane autorizate în mod expres de acesta, cu condiția ca taxele să fi fost achitate.
(2) Oficiul îl informează în timp util pe titularul mărcii UE, precum și pe orice titular al unui drept înregistrat privind o marcă UE în ceea ce privește expirarea înregistrării, cu cel puțin șase luni înaintea respectivei expirări. Absența acestei informări nu atrage răspunderea Oficiului și nu aduce atingere expirării înregistrării.
(3) Cererea de reînnoire se depune în termen de șase luni înainte de data expirării înregistrării. Taxa de bază pentru reînnoire și, dacă este cazul, una sau mai multe taxe de clasificare pentru fiecare clasă de produse sau servicii care se adaugă la prima clasă se achită în același termen. În caz contrar, cererea de reînnoire poate fi depusă și taxele pot fi achitate într-un termen suplimentar de șase luni de la data expirării înregistrării, cu condiția ca, în această nouă perioadă, să se achite o taxă suplimentară pentru plata cu întârziere a taxei de reînnoire sau pentru depunerea cu întârziere a cererii de reînnoire.
(4) În cererea de reînnoire se menționează:
(a)
numele persoanei care solicită reînnoirea;
(b)
numărul de înregistrare al mărcii Uniunii Europene care urmează să fie reînnoită;
(c)
în cazul în care reînnoirea este solicitată doar pentru o parte din produsele și serviciile înregistrate, indicarea claselor sau a produselor și serviciilor pentru care se solicită reînnoirea, ori a claselor sau a produselor și serviciilor pentru care nu se solicită reînnoirea, grupate în conformitate cu Clasificarea Nisa, fiecare grup fiind precedat de numărul clasei din Clasificarea Nisa căreia îi aparține grupul de produse și servicii și prezentat în ordinea claselor din respectiva clasificare.
Dacă plata menționată la alineatul (3) este efectuată, aceasta se consideră cerere de reînnoire cu condiția să conțină toate indicațiile necesare pentru a stabili scopul plății.
(5) În cazul în care cererea este prezentată, sau taxele sunt achitate numai pentru o parte din produsele sau serviciile pentru care este înregistrată marca UE, înregistrarea se reînnoiește numai pentru acele produse sau servicii. În cazul în care taxele plătite sunt insuficiente pentru a acoperi toate clasele de produse și servicii pentru care este solicitată reînnoirea, înregistrarea se reînnoiește atunci când se identifică în mod clar clasa (clasele) acoperită(e). În lipsa altor criterii, Oficiul ia în considerare clasele în ordinea clasificării.
(6) Reînnoirea produce efecte în ziua următoare datei de expirare a înregistrării. Reînnoirea se înregistrează.
(7) În cazul în care cererea de reînnoire este depusă în termenele prevăzute la alineatul (3), dar celelalte condiții care reglementează reînnoirea prevăzute la prezentul articol nu sunt îndeplinite, Oficiul informează solicitantul cu privire la deficiențele constatate.
(8) În cazul în care cererea de reînnoire nu este depusă sau este depusă după expirarea termenului prevăzut la alineatul (3) sau în cazul în care taxele nu sunt plătite ori sunt plătite numai după expirarea termenului în cauză sau în cazul în care neregulile menționate la alineatul (7) nu sunt remediate în respectivul termen, Oficiul constată că înregistrarea a expirat și notifică acest lucru titularului mărcii UE. În cazul în care constatarea devine definitivă, Oficiul anulează marca din registru. Anularea produce efecte din ziua următoare datei la care expiră înregistrarea existentă. În cazul în care taxele de reînnoire au fost plătite, dar înregistrarea nu este reînnoită, taxele se rambursează.
(9) O singură cerere de reînnoire poate fi prezentată pentru două sau mai multe mărci, la plata taxelor necesare pentru fiecare marcă în parte, cu condiția ca proprietarii sau reprezentanții să fie aceiași în fiecare caz.
Ai o întrebare despre art. 53 din Regulamentul (UE) 2017/1001 - Marca Uniunii Europene (EUTM)?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit