Art. 98 Regulamentul (UE) 2017/1001 - Marca Uniunii Europene (EUTM)

Regulamentul (UE) 2017/1001 - Marca Uniunii Europene (EUTM) · Drept European

În vigoare din 21.10.2026

Notificarea

(1)   Oficiul notifică automat celor interesați toate deciziile și convocările, precum și toate notificările sau alte comunicări care determină curgerea unui termen sau a căror notificare către cei interesați este prevăzută de alte dispoziții ale prezentului regulament sau ale actelor adoptate în temeiul prezentului regulament, sau a fost dispusă de către directorul executiv.

(2)   Directorul executiv poate stabili ce documente, altele decât deciziile în cazul cărora curge un termen pentru introducerea unei căi de atac și convocări, se notifică prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

(3)   Notificările se pot efectua prin mijloace diferite, inclusiv electronice. Directorul executiv stabilește detaliile referitoare la mijloacele electronice.

(4)   În cazul în care notificarea se face prin publicare, directorul executiv stabilește modalitățile de publicare, precum și momentul în care începe să curgă termenul de o lună la expirarea căruia documentul este considerat ca fiind notificat.

(5)   Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 208, care să precizeze modalitățile detaliate referitoare la notificări.

Ai o întrebare despre art. 98 din Regulamentul (UE) 2017/1001 - Marca Uniunii Europene (EUTM)?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit