Art. 101 Regulamentul (UE) 2017/1939 - Parchetul European (EPPO) — Relațiile cu OLAF
Regulamentul (UE) 2017/1939 - Parchetul European (EPPO) · Drept European
(1) EPPO stabilește și menține o relație strânsă cu OLAF, bazată pe cooperare reciprocă în cadrul mandatelor lor respective și pe schimbul de informații. Relația vizează în special asigurarea utilizării tuturor mijloacelor disponibile pentru protecția intereselor financiare ale Uniunii prin complementaritatea cu OLAF și sprijinul acordat de acesta către EPPO.
(2) Fără a aduce atingere acțiunilor prevăzute la alineatul (3), în cazul în care EPPO desfășoară o investigație penală în conformitate cu prezentul regulament, OLAF nu deschide o anchetă administrativă paralelă cu privire la aceleași fapte.
(3) În cursul unei investigații desfășurate de EPPO, acesta poate solicita OLAF, în conformitate cu mandatul OLAF, să sprijine sau să completeze activitatea EPPO, în special prin:
(a)
furnizarea de informații, analize (inclusiv analize criminalistice), expertiză și sprijin operațional;
(b)
facilitarea coordonării de acțiuni specifice ale autorităților administrative naționale competente și ale organismelor Uniunii;
(c)
desfășurarea de anchete administrative.
(4) Cu scopul de a-i permite OLAF să aibă în vedere măsuri administrative adecvate în conformitate cu mandatul său, EPPO poate să furnizeze către OLAF informații relevante cu privire la cazurile în care EPPO a decis să nu efectueze o investigație sau a respins cazul.
(5) EPPO are acces indirect la informațiile din sistemul de gestionare a cazurilor al OLAF, pe baza unui sistem de tip răspuns pozitiv/negativ (hit/no hit). Ori de câte ori se obține o concordanță între datele introduse de către EPPO în sistemul de gestionare a cazurilor și datele deținute de OLAF, faptul că există o concordanță este comunicat atât către OLAF, cât și către EPPO. EPPO ia măsurile necesare pentru a permite OLAF accesul la informațiile din sistemul său de gestionare a cazurilor, pe baza unui sistem de tip răspuns pozitiv/negativ (hit/no hit).
Ai o întrebare despre art. 101 din Regulamentul (UE) 2017/1939 - Parchetul European (EPPO)?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit