Art. 113 Regulamentul (UE) 2017/1939 - Parchetul European (EPPO) — Regimul general de răspundere
Regulamentul (UE) 2017/1939 - Parchetul European (EPPO) · Drept European
(1) Răspunderea contractuală a EPPO este reglementată prin legislația aplicabilă contractului în cauză.
(2) Curtea de Justiție este competentă să se pronunțe în temeiul oricărei clauze compromisorii cuprinse într-un contract încheiat de EPPO.
(3) În cazul răspunderii necontractuale, EPPO, în conformitate cu principiile generale comune legislațiilor statelor membre ale Uniunii Europene, repară orice prejudiciu cauzat de EPPO sau de personalul acestuia în exercițiul funcțiunii, în măsura în care prejudiciul le poate fi imputat acestora.
(4) Alineatul (3) se aplică, de asemenea, prejudiciilor cauzate din vina unui procuror european delegat în cadrul exercitării funcțiilor sale.
(5) Curtea de Justiție este competentă în litigiile privind acordarea de despăgubiri pentru prejudicii, astfel cum se menționează la alineatul (3).
(6) Instanțele naționale ale statelor membre ale Uniunii Europene competente să soluționeze litigiile care implică răspunderea contractuală a EPPO prevăzută în prezentul articol se stabilesc în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului [(31)](#ntr31-L_2017283RO.01000101-E0031).
(7) Răspunderea personală a angajaților EPPO este reglementată de dispozițiile aplicabile prevăzute în Statutul funcționarilor și în Regimul aplicabil.
Ai o întrebare despre art. 113 din Regulamentul (UE) 2017/1939 - Parchetul European (EPPO)?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit