Art. 34 Regulamentul (UE) 2017/1939 - Parchetul European (EPPO) — Trimiterea cazurilor către autoritățile naționale și transferarea procedurilor către acestea

(1)   În situația în care o investigație desfășurată de EPPO dovedește că faptele care fac obiectul investigației nu constituie o infracțiune pentru care EPPO este competent în temeiul articolelor 22 și 23, camera permanentă competentă hotărăște trimiterea cazului fără întârziere către autoritățile naționale competente.

(2)   În situația în care o cercetare desfășurată de EPPO dovedește că nu mai sunt îndeplinite condițiile specifice pentru exercitarea competenței sale prevăzute la articolul 25 alineatele (2) și (3), camera permanentă competentă hotărăște trimiterea cazului către autoritățile naționale competente fără întârzieri nejustificate și înaintea începerii acțiunii penale în fața instanțelor naționale.

(3)   În cazul în care, în ceea ce privește infracțiunile care au cauzat sau riscă să cauzeze prejudicii intereselor financiare ale Uniunii mai mici de 100 000 EUR, colegiul consideră că, în funcție de gradul de gravitate al infracțiunii sau de complexitatea procedurilor într-un caz particular, nu este nevoie să se investigheze sau să se urmărească penal un caz la nivelul Uniunii și că ar fi în interesul eficientizării investigării sau a urmăririi penale, în conformitate cu articolul 9 alineatul (2), acesta elaborează orientări generale pentru a permite camerelor permanente să trimită cazul autorităților naționale competente.

Aceste orientări permit, de asemenea, camerelor permanente să trimită un caz autorităților naționale competente în situația în care EPPO își exercită o competență în ceea ce privește infracțiunile menționate la articolul 3 alineatul (2) literele (a) și (b) din Directiva (UE) 2017/1371, iar prejudiciul cauzat sau care este probabil să fie cauzat intereselor financiare ale Uniunii nu depășește prejudiciul cauzat sau care este probabil să fie cauzat unei alte victime.

Pentru a asigura aplicarea coerentă a orientărilor, fiecare cameră permanentă raportează anual colegiului cu privire la aplicarea orientărilor.

Astfel de trimiteri includ, de asemenea, orice infracțiuni legate în mod indisolubil care intră în sfera de competență a EPPO, astfel cum se menționează la articolul 22 alineatul (3).

(4)   Camera permanentă comunică procurorului-șef european orice decizie de trimitere a unui caz autorităților naționale în temeiul alineatului (3). În termen de trei zile de la primirea acestor informații, procurorul-șef european poate să solicite camerei permanente să își reexamineze decizia în cazul în care procurorul-șef european consideră că acest lucru este impus de interesul de a asigura consecvența politicii EPPO de trimitere a cazurilor. În cazul în care procurorul-șef european este membru al camerei permanente relevante, unul dintre procurorii-șefi europeni adjuncți exercită dreptul de a solicita reexaminarea menționată.

(5)   În cazul în care autoritățile naționale competente nu acceptă să preia cazul în conformitate cu alineatele (2) și (3) în termen de maximum 30 de zile, EPPO își păstrează competența de a urmări penal sau de a închide cazul în conformitate cu normele prevăzute în prezentul regulament.

(6)   În situația în care EPPO are în vedere închiderea unui caz în conformitate cu articolul 39 alineatul (3) și în cazul în care autoritatea națională solicită acest lucru, camera permanentă trimite cazul fără întârziere autorității respective.

(7)   În cazul în care, în urma unei trimiteri în conformitate cu alineatul (1), (2) sau (3) de la prezentul articol și cu articolul 25 alineatul (3), autoritatea națională hotărăște să deschidă o investigație, EPPO transferă dosarul către autoritatea națională respectivă, nu mai ia alte măsuri de investigare sau de urmărire penală și închide cazul.

(8)   În cazul în care un dosar este transferat în conformitate cu alineatul (1), (2) sau (3) de la prezentul articol și cu articolul 25 alineatul (3), EPPO informează cu privire la transfer instituțiile, organele, oficiile și agențiile relevante ale Uniunii, precum și, atunci când este cazul în temeiul dreptului național, persoanele suspecte sau acuzate și victimele infracțiunilor.