Art. 79 Regulamentul (UE) 2017/1939 - Parchetul European (EPPO) — Atribuțiile responsabilului cu protecția datelor

Regulamentul (UE) 2017/1939 - Parchetul European (EPPO) · Drept European

În vigoare din 21.10.2026

(1)   Responsabilul cu protecția datelor are, în special, următoarele atribuții în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal:

(a)

asigurarea, în mod independent, a conformității EPPO cu dispozițiile referitoare la protecția datelor ale prezentului regulament, ale Regulamentului (CE) nr. 45/2001 și cu dispozițiile relevante privind protecția datelor din regulamentul intern de procedură al EPPO; aceasta include monitorizarea respectării prezentului regulament, a altor dispoziții de drept al Uniunii sau naționale referitoare la protecția datelor și a politicilor EPPO în ceea ce privește protecția datelor cu caracter personal, inclusiv alocarea responsabilităților și acțiunile de sensibilizare și de formare a personalului implicat în operațiunile de prelucrare, precum și auditurile aferente;

(b)

informarea și consilierea EPPO, precum și a angajaților care se ocupă de prelucrare cu privire la obligațiile care le revin în temeiul prezentului regulament și al altor dispoziții de drept al Uniunii sau naționale referitoare la protecția datelor;

(c)

furnizarea de consiliere la cerere în ceea ce privește evaluarea impactului asupra protecției datelor și monitorizarea funcționării acesteia, în conformitate cu articolul 71;

(d)

asigurarea păstrării unei înregistrări a transferului și a primirii de date cu caracter personal în conformitate cu dispozițiile care urmează să fie prevăzute în regulamentul intern de procedură al EPPO;

(e)

cooperarea cu personalul EPPO responsabil pentru procedurile, formarea și consilierea privind prelucrarea datelor;

(f)

cooperarea cu Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor;

(g)

asigurarea faptului că persoanele vizate sunt informate în privința drepturilor lor în temeiul prezentului regulament;

(h)

asumarea rolului de punct de contact pentru Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor privind aspectele legate de prelucrare, inclusiv consultarea prealabilă menționată la articolul 72, precum și de consultare, dacă este cazul, cu privire la orice altă chestiune;

(i)

pregătirea unui raport anual și transmiterea acelui raport procurorului-șef european și Autorității Europene pentru Protecția Datelor.

(2)   Responsabilul cu protecția datelor exercită funcțiile prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 45/2001 referitor la datele administrative cu caracter personal.

(3)   Responsabilul cu protecția datelor și membrii personalului EPPO care îl asistă pe responsabilul cu protecția datelor în îndeplinirea atribuțiilor au acces la datele cu caracter personal prelucrate de EPPO și la sediul acestuia, în măsura în care acest lucru este necesar pentru îndeplinirea atribuțiilor lor.

(4)   În cazul în care responsabilul cu protecția datelor consideră că dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 45/2001 referitoare la prelucrarea datelor administrative cu caracter personal sau dispozițiile prezentului regulament referitoare la prelucrarea datelor operaționale cu caracter personal nu au fost respectate, responsabilul îl informează pe procurorul-șef european, solicitându-i să soluționeze neconformitatea într-un anumit termen. În cazul în care procurorul-șef european nu soluționează neconformitatea prelucrării în termenul stabilit, responsabilul cu protecția datelor supune problema atenției Autorității Europene pentru Protecția Datelor.

Ai o întrebare despre art. 79 din Regulamentul (UE) 2017/1939 - Parchetul European (EPPO)?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit