Art. 2 Regulamentul (UE) 2019/1111 - Materie Matrimonială și Răspundere Pă… — Definiții și competența în materie matrimonială și în materia răspunderii parentale

Regulamentul (UE) 2019/1111 - Materie Matrimonială și Răspundere Părintească · Drept European

În vigoare din 21.10.2026

Definiții

(1)   În sensul prezentului regulament „hotărâre” înseamnă o hotărâre a unei instanțe dintr-un stat membru, inclusiv o decizie, o sentință sau o ordonanță, prin care se pronunță divorțul, separarea de drept sau anularea unei căsătorii sau care privește materia răspunderii părintești;

În sensul capitolului IV, termenul „hotărâre” include:

(a)

o hotărâre pronunțată într-un stat membru prin care se dispune înapoierea unui copil într-un alt stat membru în temeiul Convenției de la Haga din 1980 și care trebuie executată într-un alt stat membru decât statul membru în care a fost pronunțată hotărârea;

(b)

măsurile provizorii, inclusiv cele asigurătorii, dispuse de o instanță care, în temeiul prezentului regulament, este competentă să soluționeze cauza pe fond sau măsurile dispuse în conformitate cu articolul 27 alineatul (5) coroborat cu articolul 15.

În sensul capitolului IV, termenul „hotărâre” nu include măsurile provizorii, inclusiv cele asigurătorii, care au fost dispuse de o astfel de instanță fără ca pârâtul să fi fost citat să se prezinte, cu excepția cazului în care hotărârea care conține măsura este notificată pârâtului înainte de executare.

(2)   În sensul prezentului regulament se aplică următoarele definiții:

1.

„instanță” înseamnă orice autoritate din orice stat membru competentă în materiile care intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament;

2.

„act autentic” înseamnă un document care a fost întocmit sau înregistrat în mod oficial ca act autentic în orice stat membru referitor la materiile care intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament și al cărui caracter autentic:

(i)

se referă la semnătura și conținutul actului; și

(ii)

a fost întocmit de o autoritate publică sau de o altă autoritate abilitată în acest sens. Statele membre comunică aceste autorități Comisiei în conformitate cu articolul 103;

3.

„acord” înseamnă, în sensul capitolului IV, un document care nu este un act autentic, care a fost încheiat de părți în materiile care intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament și care a fost înregistrat de o autoritate publică, astfel cum a fost comunicată Comisiei de un stat membru în acest scop, în conformitate cu articolul 103;

4.

„stat membru de origine” înseamnă statul membru în care în care a fost pronunțată hotărârea, a fost întocmit sau înregistrat în mod oficial actul autentic sau a fost înregistrat acordul;

5.

„stat membru de executare” înseamnă statul membru în care se solicită executarea hotărârii, a actului autentic sau a acordului;

6.

„copil” înseamnă orice persoană cu vârsta mai mică de 18 ani;

7.

„răspundere părintească” înseamnă ansamblul drepturilor și obligațiilor conferite unei persoane fizice sau unei persoane juridice în temeiul unei hotărâri, al unui act cu putere de lege sau al unui acord în vigoare privind persoana sau bunurile unui copil, inclusiv încredințarea și dreptul de vizită;

8.

„titular al răspunderii părintești” înseamnă orice persoană, instituție ori alt organism care exercită răspunderea părintească față de un copil;

9.

„încredințare” include drepturile și obligațiile privind îngrijirea persoanei unui copil și, în special, dreptul de a stabili locul de reședință al copilului;

10.

„drept de vizită” înseamnă dreptul de a vizita un copil, inclusiv dreptul de a duce copilul pentru o perioadă limitată într-un alt loc decât cel al reședinței sale obișnuite;

11.

„deplasare sau reținere ilicită a unui copil” înseamnă deplasarea sau reținerea unui copil în cazul în care:

(a)

deplasarea sau reținerea respectivă a avut loc prin violarea unui drept privind încredințarea atribuit printr-o hotărâre, atribuit de plin drept sau atribuit printr-un acord în vigoare conform dreptului statului membru în care copilul își avea reședința obișnuită imediat înaintea deplasării sau reținerii sale și

(b)

dreptul privind încredințarea a fost exercitat în mod efectiv, separat sau împreună, în momentul deplasării sau reținerii, sau ar fi fost exercitat astfel dacă asemenea împrejurări nu ar fi survenit.

(3)   În sensul articolelor 3, 6, 10, 12, 13, 51, 59, 75, 94 și 102, noțiunea de „domiciliu” înlocuiește noțiunea de „cetățenie” în ceea ce privește Irlanda și Regatul Unit și are același înțeles ca cel din cadrul fiecăruia dintre sistemele juridice ale acestor state membre.

COMPETENȚA ÎN MATERIE MATRIMONIALĂ ȘI ÎN MATERIA RĂSPUNDERII PĂRINTEȘTI

Divorț, separare de drept și anulare a căsătoriei

Ai o întrebare despre art. 2 din Regulamentul (UE) 2019/1111 - Materie Matrimonială și Răspundere Pă…?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit