Art. 13 Regulamentul (UE) 2020/1783 - Obținerea de Probe în Materie Civilă … — Obținerea de probe în prezența și cu participarea părților
Regulamentul (UE) 2020/1783 - Obținerea de Probe în Materie Civilă sau Comercială · Drept European
(1) Dacă dreptul statului membru al instanței solicitante prevede aceasta, părțile și reprezentanții lor, după caz, au dreptul să fie prezenți atunci când instanța solicitată obține probele.
(2) În cererea sa, instanța solicitantă informează instanța solicitată, prin intermediul formularului A din anexa I, despre prezența părților și, după caz, a reprezentanților lor, precum și, dacă este cazul, faptul că se solicită participarea acestora la obținerea de probe. Aceste informații pot fi furnizate și în orice alt moment oportun.
(3) Dacă se solicită participarea părților și, după caz, a reprezentanților lor la obținerea probelor, instanța solicitată stabilește condițiile în care acestea pot participa, în conformitate cu articolul 12.
(4) Instanța solicitată informează părțile și, după caz, pe reprezentanții acestora, cu privire la momentul și locul obținerii probelor și, dacă este necesar, cu privire la condițiile în care acestea pot participa la obținerea probelor, prin folosirea formularului I din anexa I.
(5) Alineatele (1)-(4) nu aduc atingere competenței instanței solicitate de a cere părților și, după caz, reprezentanților acestora, să fie prezenți sau să participe la obținerea probelor dacă este prevăzută de dreptul statului său membru.
Ai o întrebare despre art. 13 din Regulamentul (UE) 2020/1783 - Obținerea de Probe în Materie Civilă …?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit