Art. 17 Regulamentul (UE) 2021/1057 - Fondul Social European Plus (FSE+) — Indicatori și raportare
Regulamentul (UE) 2021/1057 - Fondul Social European Plus (FSE+) · Drept European
(1) Programele care beneficiază de sprijinul general acordat din componenta FSE+ cu gestiune partajată utilizează indicatorii comuni de realizare și de rezultat, astfel cum sunt stabiliți în anexa I, pentru a monitoriza progresele în ceea ce privește implementarea. Programele pot utiliza și indicatori specifici fiecărui program.
(2) În cazul în care un stat membru își alocă resursele pentru obiectivul specific prevăzut la articolul 4 alineatul (1) litera (l) pentru a viza cele mai defavorizate persoane, în conformitate cu articolul 7 alineatul (5) primul paragraf, se aplică indicatorii comuni prevăzuți în anexa II.
(3) Valoarea de bază a indicatorilor de realizare comuni și a indicatorilor specifici programului se stabilește la zero. În cazul în care este relevant pentru natura operațiunilor sprijinite, valorile de etapă și valorile-țintă cumulative cuantificate ale indicatorilor respectivi se stabilesc în cifre absolute. Valorile raportate ale indicatorilor de realizare se exprimă în cifre absolute.
(4) În cazul indicatorilor de rezultat comuni și al indicatorilor specifici programului pentru care s-a stabilit o valoare-țintă pentru 2029, valoarea de referință se stabilește folosind cele mai recente date disponibile sau alte surse de informații relevante. Valorile-țintă pentru indicatorii de rezultat comuni se stabilesc în cifre absolute sau ca procent. Indicatorii de rezultat specifici programului și valorile-țintă aferente pot fi exprimate în termeni cantitativi sau calitativi. Valorile raportate ale indicatorilor de rezultat comuni se exprimă în cifre absolute.
(5) Datele privind indicatorii pentru participanți se transmit numai atunci când sunt disponibile toate datele cerute la punctul 1.1 din anexa I referitoare la participantul respectiv.
(6) Atunci când sunt disponibile date din registre sau surse echivalente, statele membre pot permite autorităților de management și altor organisme însărcinate cu colectarea datelor necesare pentru monitorizarea și evaluarea sprijinului general acordat din componenta FSE+ cu gestiune partajată să obțină date din registrele sau sursele echivalente respective, în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) literele (c) și (e) din Regulamentul (UE) 2016/679.
(7) Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 37 pentru modificarea indicatorilor prevăzuți în anexele I și II, atunci când acest lucru este considerat necesar pentru a se asigura evaluarea eficace a progreselor înregistrate în implementarea programelor. Astfel de modificări sunt proporționale, ținând seama de sarcina administrativă suportată de statele membre și beneficiari. Actele delegate în conformitate cu prezentul alineat nu modifică metodologia de colectare a datelor prevăzută în anexele I și II.
Sprijinul acordat din FSE+ pentru reducerea privațiunilor materiale
Ai o întrebare despre art. 17 din Regulamentul (UE) 2021/1057 - Fondul Social European Plus (FSE+)?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit