Art. 29 Regulamentul (UE) 2021/1057 - Fondul Social European Plus (FSE+) — Participarea țărilor terțe

Regulamentul (UE) 2021/1057 - Fondul Social European Plus (FSE+) · Drept European

În vigoare din 21.10.2026

Componenta EaSI este deschisă participării următoarelor țări terțe în temeiul unui acord cu Uniunea:

(a)

membrii Asociației Europene a Liberului Schimb care sunt membri ai Spațiului Economic European, în conformitate cu condițiile stabilite în Acordul privind Spațiul Economic European;

(b)

țările în curs de aderare, țările candidate și potențialii candidați la aderare, în conformitate cu principiile generale și cu clauzele și condițiile generale de participare a acestora la programele Uniunii instituite prin acordurile-cadru și deciziile consiliilor de asociere corespunzătoare sau prin alte acorduri similare și în conformitate cu condițiile specifice prevăzute în acordurile dintre Uniune și țările respective;

(c)

alte țări terțe, în conformitate cu condițiile prevăzute de un acord specific referitor la participarea unei țări terțe la componenta EaSI, cu condiția ca acordul:

(i)

să asigure un echilibru adecvat între contribuțiile și beneficiile țării terțe care participă la programele Uniunii;

(ii)

să stabilească condițiile de participare la programe, inclusiv calcularea contribuțiilor financiare la programele sau componentele individuale, și la costurile administrative ale acestora;

(iii)

să nu confere țării terțe competențe decizionale cu privire la componenta EaSI;

(iv)

să garanteze drepturile Uniunii de a asigura buna gestiune financiară și de a-și proteja interesele financiare.

Contribuțiile menționate la primul paragraf litera (c) punctul (ii) din prezentul articol constituie venituri alocate în conformitate cu articolul 21 alineatul (5) din Regulamentul financiar.

Dispoziții generale

Ai o întrebare despre art. 29 din Regulamentul (UE) 2021/1057 - Fondul Social European Plus (FSE+)?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit