Art. 22 Regulamentul (UE) 2021/1060 - Dispoziții Comune Fonduri Europene (CPR) — Conținutul programelor

Regulamentul (UE) 2021/1060 - Dispoziții Comune Fonduri Europene (CPR) · Drept European

În vigoare din 21.10.2026

(1)   Fiecare program stabilește o strategie pentru contribuția programului la obiectivele de politică sau la obiectivul specific al FTJ și pentru comunicarea rezultatelor acestuia.

(2)   Un program este format din una sau mai multe priorități. Fiecare prioritate corespunde unui obiectiv de politică unic, obiectivului specific al FTJ sau asistenței tehnice implementate în temeiul articolului 36 alineatul (4) sau al articolului 37. O prioritate poate utiliza sprijin din unul sau mai multe fonduri, cu excepția cazului în care primește sprijin din FTJ sau se referă la asistența tehnică implementată în temeiul articolului 36 alineatul (4) sau al articolului 37. O prioritate care corespunde unui obiectiv de politică este formată din unul sau mai multe obiective specifice. Aceluiași obiectiv de politică sau obiectivului specific al FTJ pot să-i corespundă mai multe priorități.

Pentru programele sprijinite din FAMI, FSI și de IMFV, un program beneficiază de sprijin dintr-un fond și este format din obiective specifice și din obiective specifice de asistență tehnică.

(3)   Fiecare program stabilește:

(a)

un rezumat al principalelor provocări, ținând cont de:

(i)

disparitățile și inegalitățile economice, sociale și teritoriale, cu excepția programelor sprijinite de FEAMPA;

(ii)

disfuncționalitățile pieței;

(iii)

nevoile de investiții și complementaritatea și sinergiile cu alte forme de sprijin;

(iv)

provocările identificate în recomandările relevante specifice fiecărei țări, strategiile naționale sau regionale relevante ale statului membru respectiv, inclusiv planul său național integrat privind energia și clima și în raport cu principiile Pilonului european al drepturilor sociale, precum și, pentru FAMI, FSI și IMFV, alte recomandări relevante ale Uniunii adresate statului membru;

(v)

provocările la nivelul capacității administrative și al guvernanței și măsurile de simplificare;

(vi)

acolo unde este cazul, o abordare integrată a provocărilor demografice;

(vii)

învățămintele desprinse din experiența anterioară;

(viii)

strategiile macroregionale și strategiile privind bazinele maritime, atunci când statele membre și regiunile iau parte la astfel de strategii;

(ix)

pentru programele sprijinite din FAMI, FSI și de IMFV, progresele în implementarea acquis-ului relevant al Uniunii și a planurilor de acțiune relevante și o justificare a alegerii obiectivelor specifice;

(x)

pentru programele sprijinite din FTJ, provocările legate de tranziție identificate în planurile teritoriale pentru o tranziție justă;

Punctele (i), (ii) și (viii) nu se aplică programelor sprijinite din FAMI, FSI sau de IMFV.

(b)

o justificare a obiectivelor de politică selectate, a priorităților corespunzătoare, a obiectivelor specifice și a formelor de sprijin;

(c)

pentru fiecare prioritate, cu excepția asistenței tehnice, obiectivele specifice;

(d)

pentru fiecare obiectiv specific:

(i)

tipurile de acțiuni aferente și contribuția lor preconizată la obiectivele specifice respective, la strategiile macroregionale, la strategiile privind bazinele maritime și la planurile teritoriale pentru o tranziție justă, sprijinite din FTJ, după caz;

(ii)

indicatorii de realizare și indicatorii de rezultat, cu obiectivele de etapă și țintele corespunzătoare;

(iii)

grupurile-țintă principale;

(iv)

acțiunile menite să garanteze egalitatea, incluziunea și nediscriminarea;

(v)

indicarea teritoriilor specifice vizate, inclusiv utilizarea planificată a investițiilor teritoriale integrate, a dezvoltării locale plasate sub responsabilitatea comunității sau a altor instrumente teritoriale;

(vi)

acțiunile interregionale, transfrontaliere și transnaționale ai căror beneficiari se află în cel puțin un alt stat membru sau în afara Uniunii, după caz;

(vii)

utilizarea planificată a instrumentelor financiare;

(viii)

tipurile de intervenții și o defalcare orientativă a resurselor programate, pe tip de intervenție;

(ix)

pentru obiectivul specific al FTJ, justificarea tuturor cuantumurilor transferate din resursele FEDR și, respectiv, ale FSE+, în conformitate cu articolul 27, precum și defalcarea acestora pe categorii de regiuni, reflectând tipurile de intervenții planificate în conformitate cu planurile teritoriale pentru o tranziție justă;

(e)

pentru fiecare prioritate privind asistența tehnică implementată în temeiul articolului 36 alineatul (4):

(i)

tipurile de acțiuni aferente;

(ii)

indicatorii de realizare, cu obiectivele de etapă și țintele corespunzătoare;

(iii)

grupurile-țintă principale;

(iv)

tipurile de intervenții și o defalcare orientativă a resurselor programate, pe tip de intervenție;

(f)

utilizarea planificată a asistenței tehnice în temeiul articolului 37, după caz, și tipurile de intervenții relevante;

(g)

un plan de finanțare care să conțină:

(i)

un tabel care precizează alocările financiare totale pentru fiecare fond și, după caz, pentru fiecare categorie de regiuni, pentru întreaga perioadă de programare și pentru fiecare an, inclusiv orice cuantumuri transferate în temeiul articolului 26 sau 27;

(ii)

pentru programele sprijinite din FEDR, FSE+, Fondul de coeziune și FTJ, un tabel care precizează alocările financiare totale pentru fiecare prioritate defalcate, după caz, pe fonduri și pe categorii de regiuni, precum și contribuția națională, cu precizarea dacă aceasta este alcătuită din contribuții publice sau private, sau din ambele;

(iii)

pentru programele sprijinite din FEAMPA, un tabel care precizează, pentru fiecare obiectiv specific, cuantumul alocărilor financiare totale ale sprijinului din fond și contribuția națională;

(iv)

pentru programele sprijinite din FAMI, FSI și de IMFV, un tabel care precizează, pentru fiecare obiectiv specific, alocările financiare totale pe tip de acțiune, precum și contribuția națională, cu precizarea dacă aceasta este alcătuită din contribuții publice sau private, sau din ambele;

(h)

acțiunile întreprinse pentru a implica partenerii relevanți menționați la articolul 8 alineatul (1) în pregătirea programului și rolul acestor parteneri în implementarea, monitorizarea și evaluarea programului;

(i)

pentru fiecare condiție favorizantă legată de obiectivul specific selectat, stabilită în conformitate cu articolul 15 și cu anexele III și IV, o evaluare a îndeplinirii condiției favorizante la data prezentării programului;

(j)

abordarea avută în vedere în ceea ce privește comunicarea și vizibilitatea programului, prin definirea obiectivelor, a publicului-țintă, a canalelor de comunicare, inclusiv a acoperirii la nivelul platformelor de comunicare socială, dacă este cazul, a bugetului planificat și a indicatorilor relevanți pentru monitorizare și evaluare;

(k)

autoritățile responsabile de program și organismul sau, în cazul asistenței tehnice în temeiul articolului 36 alineatul (5), acolo unde se aplică, organismele care primesc plăți din partea Comisiei.

Litera (a) punctele (i), (ii) și (viii) de la prezentul alineat nu se aplică programelor care se limitează la sprijinirea obiectivului specific prevăzut la articolul 4 alineatul (1) litera (m) din Regulamentul FSE+. Litera (d) de la prezentul alineat nu se aplică obiectivului specific prevăzut la articolul 4 alineatul (1) litera (m) din Regulamentul FSE+.

Pentru FEDR, Fondul de coeziune, FSE+, FTJ și FEAMPA, programul este însoțit, în scop informativ, de o listă a operațiunilor de importanță strategică planificate și de un calendar.

În cazul în care, în conformitate cu litera (k), sunt identificate mai multe organisme care urmează să primească plăți din partea Comisiei, statul membru stabilește cota cuantumurilor rambursate care revine fiecărui organism.

(4)   Prin derogare de la alineatul (3) literele (b)-(e), pentru fiecare obiectiv specific al programelor sprijinite din FAMI, FSI și de IMFV se furnizează următoarele:

(a)

o descriere a situației inițiale, a provocărilor și a răspunsurilor sprijinite din fond;

(b)

indicarea măsurilor de implementare;

(c)

o listă orientativă a acțiunilor și contribuția preconizată a acestora la obiectivele specifice;

(d)

după caz, o justificare a sprijinului operațional, a acțiunilor specifice, a asistenței de urgență și a acțiunilor menționate la articolele 19 și 20 din Regulamentul FAMI;

(e)

indicatorii de realizare și de rezultat, cu obiectivele de etapă și țintele corespunzătoare;

(f)

o defalcare orientativă a resurselor programate, pe tip de intervenție.

(5)   Tipurile de intervenții se bazează pe un nomenclator stabilit în anexa I. Pentru programele sprijinite din FEAMPA, FAMI, FSI și de IMFV, tipurile de intervenții se bazează pe un nomenclator stabilit în regulamentele specifice fiecărui fond.

(6)   Pentru programele FEDR, FSE+, ale Fondului de coeziune și ale FTJ, tabelul menționat la alineatul (3) litera (g) punctul (ii) conține cuantumurile pentru anii 2021-2027, inclusiv cuantumul de flexibilitate.

(7)   Statul membru informează Comisia cu privire la orice modificare a informațiilor menționate la alineatul (3) primul paragraf litera (k), fără a fi necesară o modificare a programului.

(8)   Pentru programele sprijinite de FTJ, statele membre prezintă Comisiei planurile teritoriale pentru o tranziție justă, ca parte a programului sau programelor ori a unei cereri de modificare.

Ai o întrebare despre art. 22 din Regulamentul (UE) 2021/1060 - Dispoziții Comune Fonduri Europene (CPR)?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit