Art. 48 Regulamentul (UE) 2021/1060 - Dispoziții Comune Fonduri Europene (CPR) — Responsabili cu comunicarea și rețele de comunicare
Regulamentul (UE) 2021/1060 - Dispoziții Comune Fonduri Europene (CPR) · Drept European
(1) Fiecare stat membru desemnează un coordonator pentru comunicare pentru activitățile de vizibilitate, transparență și comunicare în legătură cu sprijinul din fonduri, inclusiv pentru programele din cadrul obiectivului Cooperare teritorială europeană (Interreg), în cazul în care statul membru respectiv găzduiește autoritatea de management. Coordonatorul pentru comunicare poate fi numit la nivelul organismului definit la articolul 71 alineatul (6) și coordonează măsurile de comunicare și vizibilitate între programe.
Coordonatorul pentru comunicare implică în activitățile de vizibilitate, transparență și comunicare următoarele organisme:
(a)
reprezentanțele Comisiei Europene și birourile de legătură ale Parlamentului European din statele membre, precum și centrele de informare Europe Direct și alte rețele, instituții de învățământ și organizații de cercetare relevante;
(b)
alți parteneri relevanți, astfel cum se menționează la articolul 8 alineatul (1).
(2) Fiecare autoritate de management desemnează un responsabil cu comunicarea pentru fiecare program. Un responsabil cu comunicarea poate răspunde de mai multe programe.
(3) Comisia menține rețeaua compusă din coordonatorii pentru comunicare, responsabilii cu comunicarea și reprezentanți ai Comisiei pentru a face schimb de informații privind activitățile de vizibilitate, transparență și comunicare.
Transparența execuției fondurilor și comunicarea cu privire la programe
Ai o întrebare despre art. 48 din Regulamentul (UE) 2021/1060 - Dispoziții Comune Fonduri Europene (CPR)?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit