Art. 50 Regulamentul (UE) 2021/1060 - Dispoziții Comune Fonduri Europene (CPR) — Responsabilitățile beneficiarilor
Regulamentul (UE) 2021/1060 - Dispoziții Comune Fonduri Europene (CPR) · Drept European
(1) Beneficiarii și organismele care execută instrumentele financiare menționează sprijinul din partea fondurilor pentru operațiune, inclusiv resursele reutilizate în conformitate cu articolul 62, prin:
(a)
afișarea pe site-ul oficial de internet, dacă există, și pe paginile de comunicare socială ale beneficiarului a unei scurte descrieri a operațiunii, proporțională cu nivelul sprijinului, inclusiv a scopurilor și rezultatelor acesteia, evidențiind sprijinul financiar din partea Uniunii;
(b)
includerea unei mențiuni care subliniază sprijinul din partea Uniunii într-un mod vizibil în documentele și în materialele de comunicare referitoare la implementarea operațiunii care sunt destinate publicului sau participanților;
(c)
expunerea, de la începerea implementării fizice a operațiunilor care implică investiții fizice sau de la instalarea echipamentelor achiziționate, a unor plăci sau panouri rezistente, clar vizibile publicului, care conțin emblema Uniunii în conformitate cu caracteristicile tehnice stabilite în anexa IX și informații cu privire la:
(i)
operațiunile sprijinite din FEDR și Fondul de coeziune al căror cost total depășește 500 000 EUR;
(ii)
operațiunile sprijinite din FSE+, FTJ, FEAMPA, FAMI, FSI sau de IMFV al căror cost total depășește 100 000 EUR;
(d)
în cazul operațiunilor care nu se încadrează la litera (c), prin expunerea într-un loc ușor vizibil publicului cel puțin a unui afiș cu dimensiunea minimă A3 sau a unui afișaj electronic echivalent conținând informații despre operațiune care evidențiază sprijinul din partea fondurilor; în cazul în care beneficiarul este o persoană fizică, acesta se asigură, în măsura posibilului, că sunt disponibile informații adecvate care evidențiază sprijinul din partea fondurilor, într-un loc vizibil publicului sau prin intermediul unui afișaj electronic;
(e)
în cazul operațiunilor de importanță strategică și al operațiunilor al căror cost total depășește 10 000 000 EUR, prin organizarea unui eveniment sau a unei activități de comunicare, după caz, cu implicarea Comisiei și a autorității de management competente în timp util.
În cazul în care un beneficiar al FSE+ este o persoană fizică sau pentru operațiunile sprijinite în cadrul obiectivului specific prevăzut la articolul 4 alineatul (1) litera (m) din Regulamentul FSE+, cerința prevăzută la litera (d) de la primul paragraf nu se aplică.
Prin derogare de la primul paragraf literele (c) și (d), pentru operațiunile sprijinite din FAMI, FSI și de IMFV, documentul care stabilește condițiile de acordare a sprijinului poate stabili cerințe specifice pentru afișarea publică a informațiilor privind sprijinul din partea fondurilor, în cazul în care acest lucru este justificat de motive de securitate și de ordine publică în conformitate cu articolul 69 alineatul (5).
(2) În cazul fondurilor pentru proiecte mici, beneficiarul respectă obligațiile prevăzute la articolul 36 alineatul (5) din Regulamentul Interreg.
În cazul instrumentelor financiare, beneficiarul se asigură, prin intermediul condițiilor contractuale, că destinatarii finali respectă cerințele prevăzute la alineatul (1) litera (c).
(3) În cazul în care beneficiarul nu își respectă obligațiile ce îi revin în temeiul articolului 47 sau al alineatelor (1) și (2) de la prezentul articol și în cazul în care nu se iau măsuri de remediere, autoritatea de management aplică măsuri, cu luarea în considerare a principiului proporționalității, anulând până la 3 % din sprijinul din partea fondurilor pentru operațiunea în cauză.
SPRIJINUL FINANCIAR DIN FONDURI
Formele contribuției Uniunii
Ai o întrebare despre art. 50 din Regulamentul (UE) 2021/1060 - Dispoziții Comune Fonduri Europene (CPR)?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit