Art. 70 Regulamentul (UE) 2021/1060 - Dispoziții Comune Fonduri Europene (CPR) — Competențele și responsabilitățile Comisiei

Regulamentul (UE) 2021/1060 - Dispoziții Comune Fonduri Europene (CPR) · Drept European

În vigoare din 21.10.2026

(1)   Comisia se asigură că statele membre dispun de sisteme de gestiune și control conforme cu prezentul regulament și că respectivele sisteme funcționează efectiv și în mod eficient pe durata implementării programelor. Comisia elaborează, în scopul propriei activități de audit, o strategie de audit și un plan de audit bazate pe o evaluare a riscurilor.

Comisia și autoritățile de audit își coordonează planurile de audit.

(2)   Comisia efectuează audituri în termen de cel mult trei ani calendaristici de la acceptarea conturilor în care au fost incluse cheltuielile în cauză. Respectivul termen nu se aplică operațiunilor în cazul cărora există o suspiciune de fraudă.

(3)   În scopul efectuării propriilor audituri, funcționarii Comisiei sau reprezentanții lor autorizați au acces la toate evidențele, documentele și metadatele necesare, indiferent de mediul de stocare a acestora, care au legătură cu operațiunile sprijinite de fonduri sau cu sistemele de gestiune și control și primesc copii ale acestora în formatul solicitat.

(4)   În ceea ce privește auditurile la fața locului, se aplică, în plus, următoarele dispoziții:

(a)

Comisia acordă autorității competente responsabile de program un preaviz de cel puțin 15 zile lucrătoare pentru efectuarea auditului, cu excepția cazurilor urgente; funcționarii sau reprezentanții autorizați ai statului membru pot să participe la aceste audituri;

(b)

în cazul în care aplicarea dispozițiilor de drept intern rezervă anumite acte pentru agenții desemnați în mod specific de dreptul intern, funcționarii Comisiei și reprezentanții lor autorizați au acces la informațiile obținute în acest mod, fără a aduce atingere competențelor instanțelor naționale și respectând pe deplin drepturile fundamentale ale subiecților de drept în cauză;

(c)

Comisia transmite constatările preliminare ale auditului autorității competente a statului membru în termen de trei luni de la ultima zi a auditului;

(d)

Comisia transmite raportul de audit în termen de trei luni de la data primirii unui răspuns complet din partea autorității competente a statului membru la constatările preliminare ale auditului; răspunsul statului membru este considerat complet dacă, în termen de două luni de la data primirii acestui răspuns, Comisia nu solicită să i se furnizeze informații suplimentare sau un document revizuit.

În scopul respectării termenelor prevăzute la primul paragraf literele (c) și (d) de la prezentul alineat, Comisia furnizează constatările preliminare ale auditului și raportul de audit în cel puțin una dintre limbile oficiale ale instituțiilor Uniunii.

Termenele menționate la primul paragraf literele (c) și (d) de la prezentul alineat pot fi prelungite dacă acest lucru este considerat necesar și este stabilit de comun acord între Comisie și autoritatea competentă a statului membru.

Atunci când se stabilește un termen în care statul membru trebuie să răspundă la constatările preliminare ale auditului sau la raportul de audit menționate la primul paragraf literele (c) și (d) de la prezentul alineat, respectivul termen începe să curgă din momentul în care autoritatea competentă a statului membru primește documentele în cel puțin una dintre limbile oficiale ale statului membru în cauză.

Ai o întrebare despre art. 70 din Regulamentul (UE) 2021/1060 - Dispoziții Comune Fonduri Europene (CPR)?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit