Art. 84 Regulamentul (UE) 2021/1060 - Dispoziții Comune Fonduri Europene (CPR) — Condiții pentru aplicarea modalităților consolidate proporționate

Regulamentul (UE) 2021/1060 - Dispoziții Comune Fonduri Europene (CPR) · Drept European

În vigoare din 21.10.2026

(1)   Statul membru poate aplica modalitățile consolidate proporționate menționate la articolul 83 în orice moment în timpul perioadei de programare, în cazul în care Comisia a confirmat în rapoartele de activitate anuale, publicate în ultimii doi ani care precedă o astfel de decizie a statului membru, că sistemul de gestiune și control al programului funcționează în mod eficient și că rata totală de eroare pentru fiecare an este de cel mult 2 %. Atunci când evaluează funcționarea eficientă a sistemului de gestiune și control al programului, Comisia ține seama de participarea statului membru în cauză la cooperarea consolidată privind instituirea Parchetului European.

În cazul în care un stat membru decide să aplice modalitățile consolidate proporționate menționate la articolul 83, acesta informează Comisia cu privire la aplicarea acestor modalități. În acest caz, modalitățile se aplică de la începutul anului financiar următor.

(2)   La începutul perioadei de programare, statul membru poate să aplice modalitățile consolidate proporționate menționate la articolul 83, în cazul în care condițiile prevăzute la alineatul (1) de la prezentul articol sunt îndeplinite pentru un program similar implementat în perioada 2014-2020 și în cazul în care modalitățile de gestiune și control instituite pentru programul din perioada 2021-2027 se bazează în mare măsură pe cele din programul precedent. În acest caz, modalitățile se aplică de la începutul programului.

(3)   Statul membru întocmește sau actualizează în mod corespunzător descrierea sistemului de gestiune și control și strategia de audit prevăzute la articolul 69 alineatul (11) și la articolul 78.

Ai o întrebare despre art. 84 din Regulamentul (UE) 2021/1060 - Dispoziții Comune Fonduri Europene (CPR)?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit