Art. 68 Regulamentul (UE) 2022/2065 - Legea Serviciilor Digitale (DSA) — Competența de a desfășura interviuri și de a lua declarații

Regulamentul (UE) 2022/2065 - Legea Serviciilor Digitale (DSA) · Drept European

În vigoare din 21.10.2026

(1)   Pentru îndeplinirea sarcinilor care îi revin în temeiul prezentei secțiuni, Comisia poate să intervieveze orice persoană fizică sau juridică care consimte să fie intervievată, în scopul colectării de informații referitoare la obiectul unei investigații, în legătură cu presupusa încălcare. Comisia are dreptul de a înregistra astfel de interviuri prin mijloace tehnice adecvate.

(2)   În cazul în care interviul menționat la alineatul (1) se desfășoară în alte sedii decât cele ale Comisiei, Comisia informează coordonatorul serviciilor digitale din statul membru pe teritoriul căruia are loc interviul. Dacă respectivul coordonator al serviciilor digitale solicită acest lucru, funcționarii săi pot acorda asistență funcționarilor și celorlalte persoane care îi însoțesc autorizați de Comisie să desfășoare interviul.

Ai o întrebare despre art. 68 din Regulamentul (UE) 2022/2065 - Legea Serviciilor Digitale (DSA)?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit