Art. 1 Regulamentul (UE) 2024/1183 (eIDAS 2) — Modificarea Regulamentului (UE) nr. 910/2014

Regulamentul (UE) 2024/1183 (eIDAS 2) · Drept European

În vigoare din 21.10.2026

Modificarea Regulamentului (UE) nr. 910/2014

Regulamentul (UE) nr. 910/2014 se modifică după cum urmează:

1.

Articolul 1 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 1

Obiect

Prezentul regulament urmărește să asigure buna funcționare a pieței interne și să asigure un nivel adecvat de securitate a mijloacelor de identificare electronică și a serviciilor de încredere utilizate în întreaga Uniune, pentru a permite și a facilita exercitarea de către persoanele fizice și juridice a dreptului de a participa la societatea digitală în condiții de siguranță și de a accesa servicii publice și private online în întreaga Uniune. În acest scop, prezentul regulament:

(a)

stabilește condițiile în care statele membre recunosc mijloacele de identificare electronică a persoanelor fizice și juridice care intră sub incidența unui sistem notificat de identificare electronică al unui alt stat membru și furnizează și recunosc portofelele europene pentru identitatea digitală;

(b)

stabilește norme pentru serviciile de încredere, în special pentru tranzacțiile electronice;

(c)

stabilește un cadru juridic pentru semnăturile electronice, sigiliile electronice, mărcile temporale electronice, documentele electronice, serviciile de distribuție electronică înregistrate, serviciile de certificare pentru autentificarea unui site internet, arhivarea electronică, atestarea electronică a atributelor, dispozitivele de creare a semnăturilor, dispozitivele de creare a sigiliilor electronice, precum și pentru registrele electronice.”

2.

Articolul 2 se modifică după cum urmează:

(a)

alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   Prezentul regulament se aplică sistemelor de identificare electronică care sunt notificate de către un stat membru, portofelelor europene pentru identitatea digitală care sunt furnizate de un stat membru și prestatorilor de servicii de încredere cu sediul în Uniune.”;

(b)

alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:

„(3)   Prezentul regulament nu aduce atingere dreptului Uniunii sau dreptului intern privind încheierea și valabilitatea contractelor sau a altor obligații juridice sau procedurale privind forma, ori cerințelor sectoriale privind forma.

(4)   Prezentul regulament nu aduce atingere Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului[(\*1)](#ntr*1-L_202401183RO.000101-E0017).

[(\*1)](#ntc*1-L_202401183RO.000101-E0017)  Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) ([JO L 119, 4.5.2016, p. 1](http://publications.europa.eu/resource/oj/JOL_2016_119_R_TOC)).”

"

3.

Articolul 3 se modifică după cum urmează:

(a)

punctele 1-5 se înlocuiesc cu următorul text:

„1.

«identificare electronică» înseamnă procesul de utilizare a datelor de identificare personală în format electronic, reprezentând în mod unic fie o persoană fizică sau juridică, fie o persoană fizică care reprezintă o altă persoană fizică sau o persoană juridică;

2.

«mijloace de identificare electronică» înseamnă o unitate materială și/sau imaterială care conține date de identificare personală și care este folosită în scopul autentificării pentru un serviciu online sau, după caz, pentru un serviciu offline;

3.

«date de identificare personală» înseamnă un set de date care este emis în conformitate cu dreptul Uniunii sau cu dreptul intern și care permite stabilirea identității unei persoane fizice sau juridice ori a unei persoane fizice care reprezintă o altă persoană fizică sau o persoană juridică;

4.

«sistem de identificare electronică» înseamnă un sistem pentru identificarea electronică în care sunt emise mijloace de identificare electronică pentru persoane fizice sau juridice ori pentru persoane fizice care reprezintă alte persoane fizice sau persoane juridice;

5.

«autentificare» înseamnă un proces electronic care permite confirmarea identificării electronice a unei persoane fizice sau juridice sau confirmarea originii și integrității unor date în format electronic;”;

(b)

se introduce următorul punct:

„5a.

«utilizator» înseamnă o persoană fizică sau juridică ori o persoană fizică care reprezintă o altă persoană fizică sau o persoană juridică, care utilizează servicii de încredere sau mijloace de identificare electronică, puse la dispoziție în conformitate cu prezentul regulament;”;

(c)

punctul 6 se înlocuiește cu următorul text:

„6.

«beneficiar» înseamnă o persoană fizică sau juridică care beneficiază de identificarea electronică, de portofelele europene pentru identitatea digitală sau de alte mijloace de identificare electronică sau de un serviciu de încredere;”;

(d)

punctul 16 se înlocuiește cu următorul text:

„16.

«serviciu de încredere» înseamnă un serviciu electronic prestat în mod obișnuit în schimbul unei remunerații, care constă în oricare din următoarele:

(a)

emiterea certificatelor pentru semnături electronice, a certificatelor pentru sigilii electronice, a certificatelor pentru autentificarea unui site internet sau a certificatelor pentru prestarea altor servicii de încredere;

(b)

validarea certificatelor pentru semnăturile electronice, a certificatelor pentru sigiliile electronice, a certificatelor pentru autentificarea unui site internet sau a certificatelor pentru prestarea altor servicii de încredere;

(c)

crearea semnăturilor electronice sau a sigiliilor electronice;

(d)

validarea semnăturilor electronice sau a sigiliilor electronice;

(e)

păstrarea semnăturilor electronice, a sigiliilor electronice, a certificatelor pentru semnăturile electronice sau a certificatelor pentru sigiliile electronice;

(f)

gestionarea dispozitivelor pentru crearea semnăturilor electronice la distanță sau a dispozitivelor pentru crearea sigiliilor electronice la distanță;

(g)

emiterea atestatelor electronice ale atributelor;

(h)

validarea atestatelor electronice a atributelor;

(i)

crearea mărcilor temporale electronice;

(j)

validarea mărcilor temporale electronice;

(k)

prestarea serviciilor de distribuție electronică înregistrate;

(l)

validarea datelor transmise prin intermediul serviciilor de distribuție electronică înregistrate și a probelor aferente;

(m)

arhivarea electronică a datelor electronice;

(n)

înregistrarea într-un registru electronic a datelor electronice și a documentelor în format electronic;”;

(e)

punctul 18 se înlocuiește cu următorul text:

„18.

«organism de evaluare a conformității» înseamnă un organism de evaluare a conformității în sensul definiției de la articolul 2 punctul 13 din Regulamentul (CE) nr. 765/2008, care este acreditat în conformitate cu regulamentul respectiv ca fiind competent să efectueze evaluarea conformității unui prestator de servicii de încredere calificat și a serviciilor de încredere calificate pe care acesta le prestează ori ca fiind competent să efectueze certificarea portofelelor europene pentru identitatea digitală sau a mijloacelor de identificare electronică;”;

(f)

punctul 21 se înlocuiește cu următorul text:

„21.

«produs» înseamnă hardware sau software ori componente relevante de hardware sau de software destinate să fie utilizate pentru prestarea de servicii de identificare electronică și de servicii de încredere;”;

(g)

se introduc următoarele puncte:

„23a.

«dispozitiv calificat de creare a semnăturii electronice la distanță» înseamnă un dispozitiv calificat de creare a semnăturii electronice care este gestionat de un prestator de servicii de încredere calificat în conformitate cu articolul 29a în numele unui semnatar;

23b.

«dispozitiv calificat de creare a sigiliului electronic la distanță» înseamnă un dispozitiv calificat de creare a sigiliului electronic care este gestionat de un prestator de servicii de încredere calificat în conformitate cu articolul 39a în numele unui creator de sigilii;”;

(h)

punctul 38 se înlocuiește cu următorul text:

„38.

«certificat pentru autentificarea unui site internet» înseamnă un atestat electronic care face posibilă autentificarea unui site internet și face legătura între site-ul internet și persoana fizică sau juridică căreia i s-a emis certificatul;”;

(i)

punctul 41 se înlocuiește cu următorul text:

„41.

«validare» înseamnă procesul prin care se verifică și se confirmă validitatea datelor în format electronic în conformitate cu prezentul regulament;”;

(j)

se adaugă următoarele puncte:

„42.

«portofel european pentru identitatea digitală» înseamnă un mijloc de identificare electronică care permite utilizatorului să stocheze, să gestioneze și să valideze în condiții de siguranță datele de identificare personală și atestatele electronice ale atributelor cu scopul de a le furniza beneficiarilor și altor utilizatori ai portofelelor europene pentru identitatea digitală și să semneze prin intermediul semnăturilor electronice calificate sau să sigileze prin intermediul sigiliilor electronice calificate;

43.

«atribut» înseamnă o caracteristică, o calitate, un drept sau o permisiune a unei persoane fizice sau juridice sau a unui obiect;

44.

«atestat electronic al atributelor» înseamnă un atestat în format electronic care permite atributelor să fie autentificate;

45.

«atestat electronic calificat al atributelor» înseamnă un atestat electronic al atributelor care este emis de un prestator de servicii de încredere calificat și care îndeplinește cerințele prevăzute în anexa V;

46.

«atestat electronic al atributelor emis de un organism din sectorul public responsabil de o sursă autentică sau în numele acestuia» înseamnă un atestat electronic al atributelor emis de un organism din sectorul public care este responsabil de o sursă autentică ori de un organism din sectorul public care este desemnat de statul membru să emită astfel de atestate ale atributelor în numele organismelor din sectorul public responsabile de sursele autentice în conformitate cu articolul 45f și cu anexa VII;

47.

«sursă autentică» înseamnă un registru sau un sistem, aflat în responsabilitatea unui organism din sectorul public sau a unei entități private, care conține și pune la dispoziție atribute referitoare la o persoană fizică sau juridică ori la un obiect și care este considerat a fi o sursă primară a informațiilor respective sau care este recunoscut ca fiind autentic în conformitate cu dreptul Uniunii sau cu dreptul intern, inclusiv cu practica administrativă;

48.

«arhivare electronică» înseamnă un serviciu care asigură primirea, stocarea, recuperarea și ștergerea datelor electronice și a documentelor electronice pentru a asigura durabilitatea și lizibilitatea acestora, precum și pentru a păstra integritatea, confidențialitatea și dovada originii acestora pe parcursul întregii perioade de păstrare;

49.

«serviciu calificat de arhivare electronică» înseamnă un serviciu de arhivare electronică care este prestat de un prestator de servicii de încredere calificat și care îndeplinește cerințele prevăzute la articolul 45j;

50.

«marca de încredere a portofelului UE pentru identitatea digitală» înseamnă o indicație verificabilă, simplă și ușor de recunoscut, care se comunică în mod clar, a faptului că un portofel european pentru identitatea digitală a fost pus la dispoziție în conformitate cu prezentul regulament;

51.

«autentificarea strictă a utilizatorilor» înseamnă o autentificare care se bazează pe utilizarea a cel puțin doi factori de autentificare din categoriile diferite ale cunoștințelor, ceva ce doar utilizatorul cunoaște, ale posesiei, ceva ce doar utilizatorul posedă sau ale inerenței, ceva ce reprezintă utilizatorul, care sunt independenți, în sensul că încălcarea securității unuia dintre factori nu compromite fiabilitatea celorlalți, și care este concepută în așa fel încât să protejeze confidențialitatea datelor de autentificare;

52.

«registru electronic» înseamnă o secvență de înregistrări electronice de date, care asigură integritatea înregistrărilor respective și acuratețea ordinii cronologice a înregistrărilor respective;

53.

«registru electronic calificat» înseamnă o un registru electronic care este pus la dispoziție de un prestator de servicii de încredere calificat și care îndeplinește cerințele prevăzute la articolul 45l;

54.

«date cu caracter personal» înseamnă orice informație în sensul definiției de la articolul 4 punctul 1 din Regulamentul (UE) 2016/679;

55.

«corelarea identității» înseamnă un proces prin care datele de identificare personală sau mijloacele de identificare electronică sunt corelate sau asociate cu un cont existent care aparține aceleiași persoane;

56.

«înregistrare de date» înseamnă date electronice înregistrate împreună cu metadatele aferente care susțin prelucrarea datelor;

57.

«mod offline» înseamnă, în ceea ce privește utilizarea portofelelor europene pentru identitatea digitală, o interacțiune între un utilizator și o terță parte într-un loc fizic care utilizează tehnologii de proximitate imediată, fără ca portofelul european pentru identitatea digitală să fie necesar pentru accesarea unor sisteme la distanță prin intermediul rețelelor de comunicații electronice în scopul interacțiunii respective.”

4.

Articolul 5 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 5

Pseudonime în tranzacțiile electronice

Fără a aduce atingere normelor specifice din dreptul Uniunii sau din dreptul intern care impun utilizatorilor să se identifice sau efectelor juridice conferite pseudonimelor în temeiul dreptului intern, utilizarea pseudonimelor alese de utilizator nu este interzisă.”

5.

În capitolul II, se introduce următoarea secțiune:

PORTOFELUL EUROPEAN PENTRU IDENTITATEA DIGITALĂ

Ai o întrebare despre art. 1 din Regulamentul (UE) 2024/1183 (eIDAS 2)?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit