Art. 110 Regulamentul (UE) 2024/2509 - Fonduri Structurale și de Investiții … — Deciziile de finanțare

Regulamentul (UE) 2024/2509 - Fonduri Structurale și de Investiții Europene · Drept European

În vigoare din 21.10.2026

(1)   Un angajament bugetar este precedat de o decizie de finanțare adoptată de instituția Uniunii sau de autoritatea delegată de către aceasta. Deciziile de finanțare sunt anuale sau multianuale.

Primul paragraf de la prezentul alineat nu se aplică în cazul creditelor destinate funcționării fiecărei instituții a Uniunii conform autonomiei sale administrative care pot fi executate în absența unui act de bază în conformitate cu articolul 58 alineatul (2) litera (e), în cazul cheltuielilor aferente sprijinului administrativ și al contribuțiilor acordate organelor Uniunii menționate la articolele 70 și 71.

(2)   Decizia de finanțare constituie, în același timp, programul de lucru anual sau multianual și se adoptă, după caz, cât mai curând posibil după adoptarea proiectului de buget și, în principiu, cel târziu la data de 31 martie a exercițiului de execuție. În cazul în care actul de bază relevant prevede modalități specifice pentru adoptarea unei decizii de finanțare sau a unui program de lucru sau a ambelor, modalitățile respective se aplică părții din decizia de finanțare care constituie programul de lucru, în conformitate cu cerințele actului de bază respectiv. Partea care constituie programul de lucru se publică pe site-ul instituției în cauză a Uniunii imediat după ce acest program este adoptat și înainte de a fi pus în aplicare.

Decizia de finanțare precizează cuantumul total vizat și conține o descriere a acțiunilor care urmează să fie finanțate. În aceasta se precizează:

(a)

actul de bază și linia bugetară;

(b)

obiectivele urmărite și rezultatele preconizate;

(c)

metodele de execuție;

(d)

orice informație suplimentară prevăzută în actul de bază în ceea ce privește programul de lucru.

(3)   În plus față de elementele menționate la alineatul (2), decizia de finanțare stabilește următoarele:

(a)

în cazul granturilor: tipul de solicitanți vizați de cererea de propuneri sau de procedura de atribuire directă și pachetul bugetar global rezervat granturilor;

(b)

în cazul achizițiilor: pachetul bugetar global rezervat achizițiilor;

(c)

pentru contribuțiile la fondurile fiduciare ale Uniunii menționate la articolul 238: creditele rezervate fondului fiduciar pentru exercițiul respectiv, împreună cu sumele planificate pe durata sa de la buget, precum și de la alți donatori;

(d)

în cazul premiilor: tipul de participanți vizați de concurs, pachetul bugetar global rezervat concursului și o trimitere specifică la premiile cu o valoare unitară de cel puțin 1 000 000 EUR;

(e)

pentru instrumentele financiare: cuantumul alocat instrumentului financiar;

(f)

în cazul gestiunii indirecte: persoana sau entitatea care execută fonduri ale Uniunii în temeiul articolului 62 alineatul (1) primul paragraf litera (c) sau criteriile care trebuie folosite pentru selectarea persoanei sau a entității respective;

(g)

în cazul contribuțiilor la mecanismele sau platformele de finanțare mixtă: cuantumul alocat mecanismului sau platformei de finanțare mixtă și lista entităților participante la mecanismul sau platforma de finanțare mixtă;

(h)

în cazul garanțiilor bugetare: cuantumul provizionării anuale și, atunci când este cazul, cuantumul garanției bugetare care urmează să fie eliberat.

(4)   Ordonatorul de credite delegat poate adăuga informații suplimentare considerate adecvate fie în respectiva decizie de finanțare care constituie programul de lucru, fie în orice alt document publicat pe site-ul instituției Uniunii.

O decizie de finanțare multianuală trebuie să fie în concordanță cu programarea financiară menționată la articolul 41 alineatul (2) și să precizeze faptul că punerea în aplicare a deciziei este condiționată de disponibilitatea creditelor bugetare pentru exercițiile financiare respective, după adoptarea bugetului sau după cum se prevede în sistemul doisprezecimilor provizorii.

(5)   Fără a se aduce atingere niciunei dispoziții specifice a unui act de bază, orice modificare semnificativă a unei decizii de finanțare deja adoptate urmează aceeași procedură ca și decizia inițială.

Ai o întrebare despre art. 110 din Regulamentul (UE) 2024/2509 - Fonduri Structurale și de Investiții …?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit