Art. 120 Regulamentul (UE) 2024/2509 - Fonduri Structurale și de Investiții … — Independența auditorului intern
Regulamentul (UE) 2024/2509 - Fonduri Structurale și de Investiții Europene · Drept European
(1) Auditorul intern se bucură de independență deplină în efectuarea auditurilor. Normele speciale aplicabile auditorului intern sunt stabilite de instituția Uniunii în cauză, acestea fiind de natură să garanteze independența totală a auditorului intern în îndeplinirea funcțiilor care îi revin și să stabilească responsabilitatea auditorului intern.
(2) Auditorului intern nu i se poate da nicio instrucțiune și nu i se poate impune nicio limită în ceea ce privește exercitarea funcțiilor care îi revin, în temeiul numirii sale, conform prezentului regulament.
(3) În cazul în care auditorul intern are calitatea de membru al personalului, acesta își exercită funcțiile exclusive de audit în condiții de independență deplină și își asumă responsabilitatea în condițiile prevăzute în Statutul funcționarilor.
Ai o întrebare despre art. 120 din Regulamentul (UE) 2024/2509 - Fonduri Structurale și de Investiții …?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit