Art. 134 Regulamentul (UE) 2024/2509 - Fonduri Structurale și de Investiții … — Procedura contradictorie și căi de atac
Regulamentul (UE) 2024/2509 - Fonduri Structurale și de Investiții Europene · Drept European
(1) Înainte de a adopta orice măsură care prejudiciază drepturile unui participant sau ale unui destinatar, ordonatorul de credite competent se asigură că participantului sau destinatarului i s-a oferit posibilitatea de a prezenta observații.
Primul paragraf de la prezentul alineat nu se aplică procedurilor de atribuire, cu excepția cazului în care participantul a fost respins în temeiul articolului 143 alineatul (1) primul paragraf litera (b) sau (c).
(2) Dacă o măsură adoptată de un ordonator de credite prejudiciază drepturile unui participant sau ale unui destinatar, actul în care este stabilită măsura precizează căile de atac administrative și judiciare care pot fi utilizate pentru a o contesta.
Ai o întrebare despre art. 134 din Regulamentul (UE) 2024/2509 - Fonduri Structurale și de Investiții …?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit