Art. 143 Regulamentul (UE) 2024/2509 - Fonduri Structurale și de Investiții … — Respingerea de la o procedură de atribuire
Regulamentul (UE) 2024/2509 - Fonduri Structurale și de Investiții Europene · Drept European
Respingerea de la o procedură de atribuire
(1) Ordonatorul de credite competent respinge de la o procedură de atribuire un participant care:
(a)
se află într-o situație de excludere stabilită în conformitate cu articolul 138;
(b)
a falsificat informațiile solicitate drept condiție pentru participarea la procedură sau nu a furnizat respectivele informații;
(c)
a fost implicat anterior în pregătirea documentelor utilizate în cadrul procedurii de atribuire, în cazul în care acest lucru presupune o încălcare a principiului egalității de tratament, inclusiv o denaturare a concurenței, care nu poate fi remediată în alt mod;
(d)
are conflicte de interese profesionale care pot afecta în mod negativ executarea contractului, în conformitate cu punctul 20.6 din anexa I;
(e)
este destinatarul unei decizii de interzicere a atribuirii contractului pentru că a primit subvenții străine care denaturează piața internă, decizie adoptată de Comisie în conformitate cu alineatul (3) de la prezentul articol.
Ordonatorul de credite competent comunică celorlalți participanți la procedura de atribuire informațiile relevante care au fost transmise în contextul participării persoanei în cauză la pregătirea procedurii de atribuire sau care au rezultat în urma implicării sale în acest proces, astfel cum se menționează la primul paragraf litera (c). Înainte de orice astfel de respingere, participantului i se oferă posibilitatea de a demonstra că implicarea sa în pregătirea procedurii de atribuire nu încalcă principiul egalității de tratament.
(2) Se aplică articolul 134 alineatul (1), cu excepția cazului în care respingerea este justificată în conformitate cu alineatul (1) primul paragraf litera (a) de la prezentul articol printr-o decizie privind excluderea luată cu privire la participant, după examinarea observațiilor sale.
(3) În sensul alineatului (1) litera (e) de la prezentul articol, Regulamentul (UE) 2022/2560 și în special dispozițiile capitolelor 1, 2 și 4, inclusiv articolul 30, se aplică mutatis mutandis analizei preliminare efectuate de Comisie și investigării aprofundate a oricăror contribuții financiare străine obținute în cadrul unei proceduri de achiziții în temeiul prezentului regulament. În scopul notificării prealabile la autoritatea contractantă, participanții la o procedură de achiziții în temeiul prezentului regulament notifică orice contribuție financiară străină relevantă ordonatorului de credite competent, în aceleași condiții ca cele prevăzute la articolele 28 și 29 din Regulamentul (UE) 2022/2560 și în dispozițiile actelor de punere în aplicare adoptate în temeiul articolului 47 alineatul (1) din regulamentul respectiv. În plus, actele delegate relevante adoptate în temeiul articolului 49 din Regulamentul (UE) 2022/2560 se aplică, de asemenea, procedurilor de achiziții în temeiul prezentului regulament. Dispozițiile relevante din Regulamentul (UE) 2022/2560, precum și cele din actele delegate adoptate în temeiul articolului 49 din regulamentul respectiv și din actele de punere în aplicare adoptate în temeiul articolului 47 alineatul (1) din regulamentul respectiv se pun în aplicare în conformitate cu prezentul regulament.
În sensul primului paragraf de la prezentul alineat, Comisia este împuternicită să adopte acte de punere în aplicare sub forma unei decizii:
(a)
prin care să confere caracter obligatoriu angajamentelor propuse de un participant asupra participantului respectiv în înțelesul articolului 11 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2022/2560, în contextul prezentului regulament;
(b)
de a nu ridica obiecții în înțelesul articolului 11 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2022/2560, în contextul prezentului regulament;
(c)
de interzicere a atribuirii contractului către un participant pentru că a primit subvenții străine care denaturează piața internă în înțelesul articolului 31 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2022/2560, în contextul prezentului regulament.
Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de consultare menționată la articolul 276 alineatul (2).
În scopul măsurilor care urmează să fie luate în temeiul prezentului alineat, în cazul în care Regulamentul (UE) 2022/2560 se referă la proceduri de achiziții în înțelesul Directivelor 2014/23/UE și 2014/24/UE și al Directivei 2014/25/UE a Parlamentului European și a Consiliului [(58)](#ntr58-L_202402509RO.000101-E0058), acestea se interpretează ca proceduri de achiziții în înțelesul prezentului regulament.
În urma deciziei de interzicere menționate la al doilea paragraf litera (c), ordonatorul de credite competent notifică respingerea de la o procedură de atribuire printr-o scrisoare adresată participantului în cauză.
Ai o întrebare despre art. 143 din Regulamentul (UE) 2024/2509 - Fonduri Structurale și de Investiții …?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit