Art. 163 Regulamentul (UE) 2024/2509 - Fonduri Structurale și de Investiții … — Principii aplicabile contractelor și domeniul de aplicare

Regulamentul (UE) 2024/2509 - Fonduri Structurale și de Investiții Europene · Drept European

În vigoare din 21.10.2026

(1)   Toate contractele finanțate integral sau parțial de la buget respectă principiile transparenței, proporționalității, egalității de tratament și nediscriminării.

(2)   Toate contractele se atribuie prin proceduri care să asigure o concurență cât mai largă, cu excepția cazului în care se recurge la procedura menționată la articolul 167 alineatul (1) litera (d).

Valoarea estimată a unui contract nu poate fi determinată astfel încât să se eludeze normele aplicabile și nici nu se poate scinda un contract în acest scop.

Autoritatea contractantă împarte contractele în loturi, după caz, ținând cont în mod corespunzător de obiectivul asigurării unei concurențe cât mai largi.

(3)   Autoritățile contractante nu pot utiliza contractele-cadru în mod abuziv sau astfel încât, prin scopul sau efectul lor, acestea să conducă la împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței.

(4)   JRC poate primi finanțări din alte credite decât cele pentru cercetare și dezvoltare tehnologică în ceea ce privește participarea sa la proceduri de achiziții finanțate integral sau parțial din buget.

(5)   Normele în materie de achiziții prevăzute în prezentul regulament, cu excepția principiilor transparenței și egalității de tratament, nu se aplică:

(a)

activităților JRC efectuate în numele unor terți;

(b)

serviciilor financiare care au legătură cu emisiunea, vânzarea, achiziționarea sau transferul de titluri de valoare sau de alte instrumente financiare în înțelesul Directivei 2014/65/UE, utilizate de Comisie în contextul operațiunilor sale de împrumut și creditare, de gestionare a activelor și de trezorerie, inclusiv serviciilor furnizate de băncile centrale, de Mecanismul european de stabilitate, de BEI și de alte instituții financiare internaționale, precum și de entitățile naționale însărcinate cu emiterea și gestionarea datoriei suverane;

(c)

serviciilor care trebuie să fie furnizate de notari privind certificarea și autentificarea documentelor, în cazul în care astfel de servicii nu sunt deschise concurenței pe baza normelor naționale aplicabile.

(6)   Cu excepția achizițiilor publice din domeniul acțiunilor externe, înaintea oricăreia dintre măsurile menționate la al doilea paragraf desfășurate ca răspuns la o criză se face o declarație de criză în conformitate cu normele interne relevante.

Ordonatorul de credite competent se poate baza pe o declarație de criză pentru:

(a)

a lansa o procedură de achiziții;

(b)

a adăuga autorități contractante în temeiul articolului 168 alineatul (1) al patrulea paragraf, al articolului 168 alineatul (2) al șaselea paragraf sau al articolului 175 alineatul (5) al doilea paragraf;

(c)

a contacta ofertanții în temeiul articolului 172 alineatul (1) al doilea paragraf;

(d)

a modifica un contract în temeiul articolului 175 alineatul (5) primul paragraf; sau

(e)

a solicita documente justificative înainte de semnarea contractului în conformitate cu punctul 18.1 al patrulea paragraf și cu punctul 18.4 al patrulea paragraf din anexa I,

dacă acest lucru este justificat de o situație de extremă urgență care rezultă dintr-o astfel de criză.

Ai o întrebare despre art. 163 din Regulamentul (UE) 2024/2509 - Fonduri Structurale și de Investiții …?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit