Art. 189 Regulamentul (UE) 2024/2509 - Fonduri Structurale și de Investiții … — Costurile eligibile

Regulamentul (UE) 2024/2509 - Fonduri Structurale și de Investiții Europene · Drept European

În vigoare din 21.10.2026

(1)   Granturile nu depășesc un plafon global exprimat ca valoare absolută (denumit în continuare „cuantumul maxim al grantului”) care se stabilește pe baza:

(a)

cuantumului total al fondurilor care nu sunt legate de costuri în cazul menționat la articolul 125 alineatul (1) primul paragraf litera (a);

(b)

costurilor eligibile estimate, acolo unde este posibil, în cazul menționat la articolul 125 alineatul (1) primul paragraf litera (b);

(c)

cuantumului total al costurilor eligibile estimate, stabilit în mod clar în prealabil sub forma unor sume forfetare, costuri unitare sau rate forfetare astfel cum se menționează la articolul 125 alineatul (1) primul paragraf literele (c), (d) și (e).

Fără a aduce atingere actului de bază, granturile pot fi exprimate și ca procent din costurile eligibile estimate, în cazul în care grantul ia forma precizată la primul paragraf litera (b), sau ca procent din sumele forfetare, costurile unitare sau finanțările la rate forfetare menționate la primul paragraf litera (c).

În cazul în care grantul ia forma precizată la primul paragraf litera (b) de la prezentul alineat și în cazul în care, date fiind particularitățile unei acțiuni, grantul poate fi exprimat doar ca valoare absolută, verificarea costurilor eligibile se efectuează în conformitate cu articolul 158 alineatul (4) și, acolo unde este cazul, articolul 158 alineatul (6).

(2)   Fără a aduce atingere ratei maxime de cofinanțare precizate în actul de bază:

(a)

grantul nu depășește costurile eligibile;

(b)

în cazul în care grantul ia forma precizată la alineatul (1) primul paragraf litera (b) și în cazul în care costurile eligibile estimate includ costurile aferente activității voluntarilor menționate la articolul 184 alineatul (8), grantul nu depășește costurile eligibile estimate, altele decât costurile aferente activității voluntarilor.

(3)   Costurile eligibile suportate efectiv de beneficiar, astfel cum sunt menționate la articolul 125 alineatul (1) primul paragraf litera (b), îndeplinesc cumulativ următoarele criterii:

(a)

sunt suportate pe durata acțiunii sau a programului de lucru, cu excepția costurilor legate de rapoartele finale și de certificatele de audit;

(b)

sunt indicate în bugetul general total estimat al acțiunii sau al programului de lucru;

(c)

sunt necesare pentru punerea în aplicare a acțiunii sau a programului de lucru care face obiectul grantului;

(d)

pot fi identificate și verificate, în special fiind înregistrate în contabilitatea beneficiarului și stabilite în conformitate cu standardele contabile aplicabile în țara în care este stabilit beneficiarul și cu practicile obișnuite de contabilitate analitică ale beneficiarului;

(e)

respectă dispozițiile legislației fiscale și sociale aplicabile;

(f)

sunt rezonabile și justificate și respectă principiile bunei gestiuni financiare, în special în ceea ce privește economia și eficiența.

(4)   În cererile de propuneri se precizează categoriile de costuri considerate eligibile pentru finanțare din partea Uniunii.

Cu excepția cazului în care se prevede altfel în actul de bază și în completarea alineatului (3) de la prezentul articol, următoarele categorii de costuri sunt eligibile atunci când sunt declarate eligibile de către ordonatorul de credite competent în cadrul cererii de propuneri:

(a)

costurile legate de garanția de prefinanțare depusă de beneficiar, atunci când garanția respectivă este solicitată de către ordonatorul de credite competent în conformitate cu articolul 156 alineatul (1);

(b)

costurile legate de certificatele privind situațiile financiare și rapoartele de verificare operațională, atunci când astfel de certificate sau rapoarte sunt solicitate de către ordonatorul de credite competent;

(c)

TVA, atunci când este nerecuperabilă în temeiul legislației naționale privind TVA și este plătită de un alt beneficiar decât o persoană neimpozabilă în înțelesul articolului 13 alineatul (1) primul paragraf din Directiva 2006/112/CE a Consiliului [(62)](#ntr62-L_202402509RO.000101-E0062);

(d)

costurile de amortizare, cu condiția ca acestea să fie suportate efectiv de beneficiar;

(e)

costurile salariale ale personalului administrațiilor naționale, în măsura în care aceste costuri corespund costului unor activități pe care autoritatea publică respectivă nu le-ar desfășura dacă nu s-ar derula proiectul în cauză.

În sensul celui de al doilea paragraf litera (c):

(a)

TVA este considerat nerecuperabilă dacă, în conformitate cu legislația națională, se poate atribui oricăreia dintre următoarele activități:

(i)

activitățile scutite fără drept de deducere;

(ii)

activitățile care nu intră în sfera de aplicare a TVA;

(iii)

activitățile astfel cum sunt menționate la punctul (i) sau (ii) pentru care TVA nu este deductibilă, dar este rambursată prin intermediul unor sisteme specifice de rambursare sau al unor fonduri de compensare care nu sunt menționate în Directiva 2006/112/CE, chiar dacă sistemul sau fondul respectiv este instituit prin legislația națională privind TVA;

(b)

TVA aferentă activităților enumerate la articolul 13 alineatul (2) din Directiva 2006/112/CE este considerată ca fiind plătită de un alt beneficiar decât o persoană neimpozabilă în înțelesul articolului 13 alineatul (1) primul paragraf din directiva respectivă, indiferent dacă activitățile respective sunt considerate de statul membru în cauză ca activități desfășurate de către organisme de drept public care acționează în calitate de autorități publice.

Ai o întrebare despre art. 189 din Regulamentul (UE) 2024/2509 - Fonduri Structurale și de Investiții …?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit