Art. 196 Regulamentul (UE) 2024/2509 - Fonduri Structurale și de Investiții … — Principiul neretroactivității

Regulamentul (UE) 2024/2509 - Fonduri Structurale și de Investiții Europene · Drept European

În vigoare din 21.10.2026

(1)   Cu excepția cazului în care se prevede altfel la prezentul articol, granturile nu se acordă retroactiv.

(2)   Se poate acorda un grant pentru o acțiune deja începută numai în cazul în care solicitantul poate demonstra necesitatea demarării acțiunii înainte de semnarea acordului de grant.

În astfel de cazuri, costurile suportate înainte de data depunerii cererii de grant nu sunt eligibile, cu excepția:

(a)

unor cazuri excepționale justificate corespunzător prevăzute în actul de bază; sau

(b)

unui caz de extremă urgență pentru măsurile menționate la articolul 198 primul paragraf litera (a) sau (b), situație în care o intervenție timpurie a Uniunii ar fi de importanță majoră.

În cazul menționat la al doilea paragraf litera (b), costurile suportate de beneficiar înainte de data depunerii cererii sunt eligibile pentru finanțare din partea Uniunii în următoarele condiții:

(a)

motivele care stau la baza acestei derogări au fost justificate în mod corespunzător de către ordonatorul de credite competent;

(b)

în acordul de grant, data de eligibilitate se stabilește în mod explicit înainte de data depunerii cererilor.

Ordonatorul de credite delegat raportează cu privire la fiecare dintre cazurile menționate în prezentul alineat la rubrica „Derogări de la principiul neretroactivității în temeiul articolului 196 din Regulamentul financiar” în raportul anual de activitate menționat la articolul 74 alineatul (9).

(3)   Nu se pot acorda retroactiv granturi pentru acțiuni deja încheiate.

(4)   În cazul granturilor de funcționare, acordul de grant se semnează în termen de patru luni de la începutul exercițiului financiar al beneficiarului. Costurile anterioare datei de depunere a cererii de grant sau anterioare începutului exercițiului financiar al beneficiarului nu sunt eligibile pentru finanțare. Prima tranșă se plătește beneficiarului în termen de 30 de zile calendaristice de la semnarea acordului de grant.

Procedura de acordare a grantului și acordul de grant

Ai o întrebare despre art. 196 din Regulamentul (UE) 2024/2509 - Fonduri Structurale și de Investiții …?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit