Art. 238 Regulamentul (UE) 2024/2509 - Fonduri Structurale și de Investiții … — Fondurile fiduciare ale Uniunii pentru acțiuni externe

Regulamentul (UE) 2024/2509 - Fonduri Structurale și de Investiții Europene · Drept European

În vigoare din 21.10.2026

(1)   Pentru acțiunile de urgență și acțiunile ulterioare unor situații de urgență necesare pentru a reacționa la o criză sau pentru acțiunile tematice, Comisia poate institui fonduri fiduciare ale Uniunii pentru acțiuni externe (denumite în continuare „fonduri fiduciare ale Uniunii”) în temeiul unui acord încheiat cu alți donatori.

Fondurile fiduciare ale Uniunii se instituie numai atunci când acordurile cu alți donatori au obținut contribuții din alte surse decât bugetul.

Comisia se consultă cu Parlamentul European și Consiliul cu privire la intenția sa de a institui un fond fiduciar al Uniunii pentru acțiunile de urgență și acțiunile ulterioare unor situații de urgență.

Instituirea unui fond fiduciar al Uniunii pentru acțiuni tematice se supune aprobării Parlamentului European și a Consiliului.

În sensul celui de al treilea și al patrulea paragraf de la prezentul alineat, Comisia pune la dispoziția Parlamentului European și a Consiliului proiectele sale de decizii privind instituirea unui fond fiduciar al Uniunii. Astfel de proiecte de decizii includ o descriere a obiectivelor fondului fiduciar al Uniunii, motivele instituirii sale în conformitate cu alineatul (3), o indicație privind durata sa și acordurile preliminare cu alți donatori. Proiectele de decizii cuprind, de asemenea, un proiect de acord constitutiv care trebuie încheiat cu alți donatori.

(2)   Comisia transmite comisiei competente proiectele sale de decizii privind finanțarea unui fond fiduciar al Uniunii atunci când acest lucru este prevăzut în actul de bază în temeiul căruia se efectuează contribuția Uniunii la fondul fiduciar al Uniunii. Comisia competentă nu este invitată să se pronunțe cu privire la aspectele care au fost deja transmise Parlamentului European și Consiliului pentru consultare sau pentru aprobare în temeiul alineatul (1) al treilea, al patrulea și, respectiv, al cincilea paragraf.

(3)   Fondurile fiduciare ale Uniunii se instituie și se execută cu respectarea următoarelor condiții:

(a)

intervenția Uniunii are valoare adăugată: obiectivele fondurilor fiduciare ale Uniunii, în special având în vedere amploarea sau efectele potențiale ale acestora, pot fi îndeplinite mai bine la nivelul Uniunii decât la nivel național și utilizarea instrumentelor de finanțare existente nu ar fi suficientă pentru îndeplinirea obiectivelor politicilor Uniunii;

(b)

fondurile fiduciare ale Uniunii contribuie la asigurarea unei vizibilități politice clare a Uniunii, comportă avantaje clare de gestiune și asigură un control mai bun din partea Uniunii asupra riscurilor și plăților contribuțiilor din partea Uniunii și a altor donatori;

(c)

fondurile fiduciare ale Uniunii nu dublează alte canale de finanțare sau instrumente similare existente fără a aduce elemente suplimentare;

(d)

obiectivele fondurilor fiduciare ale Uniunii sunt aliniate cu obiectivele instrumentului Uniunii sau postului bugetar din care sunt finanțate.

(4)   Pentru fiecare fond fiduciar al Uniunii se instituie un consiliu prezidat de Comisie pentru a asigura o reprezentare echitabilă a donatorilor și pentru a decide cu privire la utilizarea fondurilor. Consiliul include, în calitate de observator, un reprezentant din fiecare stat membru care nu este contribuitor. Normele privind componența consiliului și regulamentul intern al acestuia se stabilesc în acordul de constituire a fondului fiduciar al Uniunii. Normele respective prevăd necesitatea obținerii unui vot favorabil din partea Comisiei în vederea adoptării finale a deciziei privind utilizarea fondurilor.

(5)   Fondurile fiduciare ale Uniunii se instituie pentru o durată limitată, astfel cum este stabilit în acordul lor de constituire. Respectiva durată poate fi prelungită printr-o decizie a Comisiei în conformitate cu procedura prevăzută la alineatul (1), la cererea consiliului fondului fiduciar al Uniunii respectiv și în urma prezentării de către Comisie a unui raport care să justifice prelungirea și care să confirme în special faptul că sunt respectate condițiile prevăzute la alineatul (3).

Parlamentul European și/sau Consiliul pot solicita Comisiei să întrerupă acordarea de credite pentru un fond fiduciar al Uniunii sau să revizuiască acordul de constituire în vederea lichidării unui fond fiduciar al Uniunii, dacă este cazul, în special pe baza informațiilor prezentate în documentul de lucru menționat la articolul 41 alineatul (6). În acest caz, fondurile rămase se returnează proporțional la buget cu titlu de venituri generale, precum și statelor membre contribuitoare și altor donatori.

Ai o întrebare despre art. 238 din Regulamentul (UE) 2024/2509 - Fonduri Structurale și de Investiții …?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit