Art. 250 Regulamentul (UE) 2024/2509 - Fonduri Structurale și de Investiții … — Rapoarte privind execuția bugetară
Regulamentul (UE) 2024/2509 - Fonduri Structurale și de Investiții Europene · Drept European
(1) Rapoartele privind execuția bugetară se prezintă în milioane euro și permit comparații pe ani. Acestea sunt formate din:
(a)
rapoarte în care sunt agregate toate operațiunile bugetare ale exercițiului financiar pe venituri și cheltuieli;
(b)
rezultatul bugetar, care se calculează pe baza soldului bugetar anual menționat în Decizia (UE, Euratom) 2020/2053;
(c)
note explicative, care completează și comentează informațiile prezentate în rapoarte.
(2) Rapoartele privind execuția bugetară respectă aceeași structură ca și bugetul.
(3) Rapoartele privind execuția bugetară conțin:
(a)
informații privind veniturile, în special modificările estimărilor privind veniturile, veniturile rezultate și drepturile constatate;
(b)
informații privind modificările survenite în totalul creditelor de angajament și de plată disponibile;
(c)
informații privind utilizarea totalului creditelor de angajament și de plată disponibile;
(d)
informații privind angajamentele restante, angajamentele reportate din exercițiul financiar precedent și angajamentele făcute în cursul exercițiului financiar.
(4) În ceea ce privește informațiile privind veniturile, se anexează, de asemenea, la raportul privind execuția bugetară o situație care prezintă, pentru fiecare stat membru, defalcarea cuantumurilor din resurse proprii care nu au fost încă recuperate la sfârșitul exercițiului financiar și care fac obiectul unui ordin de recuperare.
Calendarul conturilor anuale
Ai o întrebare despre art. 250 din Regulamentul (UE) 2024/2509 - Fonduri Structurale și de Investiții …?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit