Art. 264 Regulamentul (UE) 2024/2509 - Fonduri Structurale și de Investiții … — Raportul anual al Curții de Conturi

Regulamentul (UE) 2024/2509 - Fonduri Structurale și de Investiții Europene · Drept European

În vigoare din 21.10.2026

(1)   Până la data de 30 iunie, Curtea de Conturi transmite Comisiei și altor instituții în cauză ale Uniunii orice observații care, în opinia sa, ar trebui să figureze în raportul său anual. Aceste observații rămân confidențiale și fac obiectul unei proceduri contradictorii. Fiecare instituție a Uniunii adresează Curții de Conturi propriul răspuns până la data de 15 octombrie. Răspunsurile altor instituții ale Uniunii decât Comisia se trimit în același timp și Comisiei.

(2)   Raportul anual al Curții de Conturi conține o evaluare a bunei gestiuni financiare.

(3)   Raportul anual al Curții de Conturi conține o secțiune pentru fiecare instituție a Uniunii și pentru fondul comun de provizionare. Curtea de Conturi poate adăuga orice raport de sinteză sau observații generale pe care le consideră necesare.

(4)   Curtea de Conturi transmite autorităților responsabile cu aprobarea descărcării de gestiune și celorlalte instituții ale Uniunii, până la data de 15 noiembrie, raportul său anual însoțit de răspunsurile instituțiilor Uniunii și asigură publicarea acestora în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Ai o întrebare despre art. 264 din Regulamentul (UE) 2024/2509 - Fonduri Structurale și de Investiții …?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit