Art. 29 Regulamentul (UE) 2024/2509 - Fonduri Structurale și de Investiții … — Transferuri efectuate de alte instituții ale Uniunii decât Comisia
Regulamentul (UE) 2024/2509 - Fonduri Structurale și de Investiții Europene · Drept European
(1) Orice altă instituție a Uniunii în afară de Comisie poate efectua, în cadrul propriei secțiuni din buget, transferuri de credite:
(a)
de la un titlu la altul, în limita a 10 % din creditele pentru exercițiul financiar înscrise la linia bugetară de la care se efectuează transferul;
(b)
de la un capitol la altul, fără limită.
(2) Fără a aduce atingere alineatului (4) de la prezentul articol, cu trei săptămâni înainte de efectuarea unui transfer, astfel cum se menționează la alineatul (1), instituția Uniunii informează Parlamentul European și Consiliul cu privire la intențiile sale în acest sens. În cazul unor obiecții bine întemeiate, formulate în acest termen fie de Parlamentul European, fie de Consiliu, se aplică procedura prevăzută la articolul 31.
(3) Orice altă instituție a Uniunii în afară de Comisie poate propune Parlamentului European și Consiliului, în cadrul propriei secțiuni din buget, transferuri de la un titlu la altul care depășesc limita menționată la alineatul (1) litera (a) de la prezentul articol. Aceste transferuri se efectuează în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 31.
(4) Orice altă instituție a Uniunii în afară de Comisie poate efectua, în cadrul propriei secțiuni din buget, transferuri în cadrul articolelor, fără a informa în prealabil Parlamentul European și Consiliul.
Ai o întrebare despre art. 29 din Regulamentul (UE) 2024/2509 - Fonduri Structurale și de Investiții …?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit