Art. 31 Regulamentul (UE) 2024/2509 - Fonduri Structurale și de Investiții … — Propuneri de transferuri prezentate Parlamentului European și Consiliului de către instituțiile Uniunii

Regulamentul (UE) 2024/2509 - Fonduri Structurale și de Investiții Europene · Drept European

În vigoare din 21.10.2026

(1)   Fiecare instituție a Uniunii prezintă simultan Parlamentului European și Consiliului propunerile sale de transferuri.

(2)   Comisia poate prezenta Parlamentului European și Consiliului, până la data de 10 ianuarie a exercițiului financiar următor, propuneri de transfer al creditelor de plată către fonduri executate în cadrul gestiunii partajate, cu excepția FEGA. Transferul creditelor de plată se poate efectua de la orice post bugetar. În astfel de cazuri, termenul de șase săptămâni menționat la alineatul (4) se reduce la trei săptămâni.

În cazul în care transferul nu este aprobat sau este aprobat doar parțial de Parlamentul European și de Consiliu, partea corespunzătoare a cheltuielilor menționate la articolul 10 alineatul (7) litera (b) se impută din creditele de plată din exercițiul financiar următor.

(3)   Parlamentul European și Consiliul iau decizii privind transferurile de credite în conformitate cu alineatele (4)-(8).

(4)   Cu excepția cazurilor urgente, Parlamentul European și Consiliul, care hotărăște cu majoritate calificată, decid cu privire la fiecare propunere de transfer în termen de șase săptămâni de la data la care ambele instituții au primit propunerea. În cazuri urgente, Parlamentul European și Consiliul decid în termen de trei săptămâni de la primirea propunerii.

(5)   În cazul în care intenționează să transfere credite aferente FEGA în conformitate cu prezentul articol, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului propuneri de transfer până la data de 10 ianuarie a exercițiului financiar următor. În astfel de cazuri, termenul de șase săptămâni menționat la alineatul (4) se reduce la trei săptămâni.

(6)   O propunere de transfer este aprobată sau se consideră a fi aprobată dacă, în termenul de șase săptămâni, intervine oricare dintre următoarele situații:

(a)

Parlamentul European și Consiliul o aprobă;

(b)

fie Parlamentul European, fie Consiliul o aprobă, iar cealaltă instituție se abține de la luarea unei decizii;

(c)

nici Parlamentul European, nici Consiliul nu iau o decizie de modificare sau respingere a propunerii de transfer.

(7)   În absența unei cereri contrare din partea Parlamentului European sau a Consiliului, termenul de șase săptămâni menționat la alineatul (4) se reduce la trei săptămâni în următoarele cazuri:

(a)

transferul reprezintă mai puțin de 10 % din creditele aferente liniei bugetare de la care se efectuează transferul și nu depășește 5 000 000 EUR;

(b)

transferul privește numai credite de plată, iar cuantumul total al transferului nu depășește 100 000 000 EUR.

(8)   Dacă fie Parlamentul European, fie Consiliul a modificat cuantumul transferului, în timp ce cealaltă instituție l-a aprobat sau s-a abținut de la luarea unei decizii ori dacă atât Parlamentul European, cât și Consiliul au modificat cuantumul transferului, se consideră aprobat cuantumul cel mai scăzut, cu excepția cazului în care instituția Uniunii în cauză își retrage propunerea de transfer.

Ai o întrebare despre art. 31 din Regulamentul (UE) 2024/2509 - Fonduri Structurale și de Investiții …?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit