Art. 78 Regulamentul (UE) 2024/2509 - Fonduri Structurale și de Investiții … — Numirea și încetarea exercitării funcției contabilului

Regulamentul (UE) 2024/2509 - Fonduri Structurale și de Investiții Europene · Drept European

În vigoare din 21.10.2026

(1)   Fiecare instituție a Uniunii numește un contabil din rândul funcționarilor cărora li se aplică Statutul funcționarilor.

Contabilul este ales de instituția Uniunii ținând seama de competența sa deosebită dovedită pe baza diplomelor de studii sau a experienței profesionale echivalente.

(2)   Două sau mai multe instituții sau organe ale Uniunii pot numi același contabil.

În acest caz, ele iau măsurile necesare pentru evitarea oricărui conflict de interese.

(3)   În cazul încetării exercitării funcției contabilului se întocmește fără întârziere o balanță de verificare.

(4)   Balanța de verificare însoțită de un raport de predare este transmisă noului contabil de contabilul a cărui funcție încetează sau, dacă acest lucru nu este posibil, de către un funcționar din departamentul său.

Noul contabil semnează balanța de verificare, în semn de acceptare, în termen de cel mult o lună de la data transmiterii și poate formula obiecții.

Raportul de predare conține rezultatul balanței de verificare și eventualele obiecții formulate.

Ai o întrebare despre art. 78 din Regulamentul (UE) 2024/2509 - Fonduri Structurale și de Investiții …?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit