Art. 92 Regulamentul (UE) 2024/2509 - Fonduri Structurale și de Investiții … — Norme aplicabile ordonatorilor de credite
Regulamentul (UE) 2024/2509 - Fonduri Structurale și de Investiții Europene · Drept European
(1) Ordonatorul de credite competent răspunde pecuniar în conformitate cu Statutul funcționarilor.
(2) Răspunderea pecuniară se aplică în special dacă ordonatorul de credite competent, în mod intenționat sau dintr-o neglijență gravă:
(a)
stabilește creanțe de recuperat sau emite ordine de recuperare, angajează cheltuieli sau semnează un ordin de plată fără respectarea prezentului regulament;
(b)
omite să întocmească un document de constatare a unei creanțe, neglijează să emită un ordin de recuperare sau îl emite cu întârziere sau emite cu întârziere un ordin de plată, angajând astfel răspunderea civilă a instituției Uniunii față de terți.
(3) Un ordonator de credite delegat sau subdelegat care primește o instrucțiune cu forță de constrângere despre care consideră că implică nereguli sau pe care o consideră contrară principiului bunei gestiuni financiare, în special din cauză că instrucțiunea nu poate fi pusă în aplicare cu resursele care i-au fost alocate, informează în scris autoritatea de la care a primit delegarea sau subdelegarea cu privire la aceasta. Dacă instrucțiunea este confirmată în scris, iar confirmarea este primită în timp util și este suficient de clară, făcând trimitere explicită la punctele pe care ordonatorul de credite delegat sau subdelegat le-a contestat, ordonatorul de credite delegat sau subdelegat este exonerat de răspundere. Acesta execută instrucțiunea, cu excepția cazului în care aceasta este în mod evident ilegală sau constituie o încălcare a standardelor de siguranță relevante.
Aceeași procedură se aplică în cazurile în care ordonatorul de credite consideră că o decizie care îi revine implică nereguli sau contravine principiului bunei gestiuni financiare sau în cazurile în care, în cursul executării unei instrucțiuni cu forță de constrângere, ordonatorul de credite constată că circumstanțele cazului ar putea genera o astfel de situație.
Orice instrucțiune confirmată în circumstanțele menționate la prezentul alineat este înregistrată de ordonatorul de credite delegat competent și menționată în raportul său anual de activitate.
(4) În cazul subdelegării în cadrul departamentului său, ordonatorul de credite delegat continuă să fie răspunzător de eficiența și eficacitatea sistemelor interne de gestiune și de control instituite și de alegerea ordonatorului de credite subdelegat.
(5) În cazul subdelegării către șefii delegațiilor Uniunii și către adjuncții lor, ordonatorul de credite delegat este răspunzător de definirea sistemelor interne de gestiune și de control instituite, precum și de asigurarea eficienței și eficacității acestora. Șefii delegațiilor Uniunii sunt responsabili de instituirea și funcționarea în mod adecvat a sistemelor respective, în conformitate cu instrucțiunile ordonatorului de credite delegat, precum și de gestionarea fondurilor și a operațiunilor pe care le desfășoară în cadrul delegației Uniunii din subordinea lor. Înainte de a-și prelua funcția, aceștia participă la cursuri specifice de formare privind sarcinile și responsabilitățile ce le revin ordonatorilor de credite, precum și privind execuția bugetară.
Șefii delegațiilor Uniunii prezintă, în conformitate cu articolul 76 alineatul (3), rapoarte cu privire la responsabilitățile care le revin în temeiul primului paragraf de la prezentul alineat.
În fiecare an, șefii delegațiilor Uniunii oferă ordonatorului de credite delegat al Comisiei o asigurare privind sistemele interne de gestiune și de control instituite în delegațiile lor, precum și cu privire la gestionarea operațiunilor care le sunt subdelegate și la rezultatele acestora, pentru a-i permite ordonatorului de credite să întocmească declarația de asigurare prevăzută la articolul 74 alineatul (9).
Prezentul alineat se aplică, de asemenea, șefilor adjuncți ai delegațiilor Uniunii atunci când acționează în calitate de ordonatori de credite subdelegați în absența șefilor delegațiilor Uniunii.
Ai o întrebare despre art. 92 din Regulamentul (UE) 2024/2509 - Fonduri Structurale și de Investiții …?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit