Art. 22 Regulamentul (CE) 1/2003 - Punerea în Aplicare a Regulilor de Concu… — Investigațiile autorităților de concurență ale statelor membre

Regulamentul (CE) 1/2003 - Punerea în Aplicare a Regulilor de Concurență · Drept European

În vigoare din 21.10.2026

(1)   Autoritatea de concurență a unui stat membru poate desfășura pe propriul teritoriu orice inspecție sau investigație în temeiul legislației naționale în numele și pentru autoritatea de concurență a unui alt stat membru, pentru a stabili dacă a avut loc o încălcare a articolului 81 sau articolului 82 din tratat. Orice schimb și utilizare a informațiilor obținute se desfășoară în conformitate cu articolul 12.

(2)   La cererea Comisiei, autoritățile de concurență ale statelor membre întreprind inspecțiile pe care Comisia le consideră necesare în temeiul articolului 20 alineatul (1) sau pe care le-a dispus printr-o decizie în temeiul articolului 20 alineatul (4). Reprezentanții oficiali ai autorităților de concurență din statele membre responsabili cu desfășurarea acestor inspecții, precum și cei autorizați sau desemnați de aceste autorități își exercită competențele în conformitate cu legislația națională.

Reprezentanții oficiali și celelalte persoane care îi însoțesc, autorizate de către Comisie, pot să acorde asistență reprezentanților oficiali ai autorității în cauză, la cererea Comisiei sau a autorității de concurență a statului membru pe teritoriul căruia urmează să se desfășoare inspecția.

SANCȚIUNI

Ai o întrebare despre art. 22 din Regulamentul (CE) 1/2003 - Punerea în Aplicare a Regulilor de Concu…?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit