Art. 29 Regulamentul (CE) 1/2003 - Punerea în Aplicare a Regulilor de Concu… — Retragerea în cauze individuale

Regulamentul (CE) 1/2003 - Punerea în Aplicare a Regulilor de Concurență · Drept European

În vigoare din 21.10.2026

(1)   În cauzele în care Comisia, împuternicită printr-un regulament al Consiliului, ca de exemplu regulamentele 19/65/CEE, (CEE) nr. 2821/71, (CEE) nr. 3976/87, (CEE) nr. 1534/91 sau (CEE) nr. 479/92, să aplice articolul 81 alineatul (3) din tratat prin regulament declară articolul 81 alineatul (1) din tratat inaplicabil anumitor categorii de acorduri, decizii ale asociațiilor de întreprinderi sau practici concertate, aceasta poate, acționând din oficiu sau ca urmare a unei plângeri, să retragă beneficiul unui astfel de regulament de exceptare atunci când constată că, într-o anumită cauză, acordul, decizia sau practica concertată căreia i se aplică regulamentul de exceptare are efecte care sunt incompatibile cu articolul 81 alineatul (3) din tratat.

(2)   Atunci când, într-o anumită cauză, acordurile, deciziile asociațiilor de întreprinderi sau practicile concertate la care se aplică un regulament al Comisiei menționat la alineatul (1) produc efecte incompatibile cu articolul 81 alineatul (3) din tratat pe teritoriul unui stat membru sau pe o parte a acestuia care prezintă toate caracteristicile unei piețe geografice distincte, autoritatea de concurență a acestui stat membru poate retrage beneficiul regulamentului în cauză pe acel teritoriu.

DISPOZIȚII GENERALE

Ai o întrebare despre art. 29 din Regulamentul (CE) 1/2003 - Punerea în Aplicare a Regulilor de Concu…?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit