Art. 21 Regulamentul (CE) 139/2004 - Concentrările Economice între Întrepri… — Aplicarea regulamentului și jurisdicția
Regulamentul (CE) 139/2004 - Concentrările Economice între Întreprinderi · Drept European
(1) Prezentul regulament se aplică exclusiv concentrărilor astfel cum sunt definite la articolul 3, iar regulamentele (CE) nr. 1/2003[(8)](#ntr8-L_2004024RO.01000101-E0008), (CEE) nr. 1017/68[(9)](#ntr9-L_2004024RO.01000101-E0009), (CEE) nr. 4056/86[(10)](#ntr10-L_2004024RO.01000101-E0010) și (CEE) nr. 3975/87[(11)](#ntr11-L_2004024RO.01000101-E0011) ale Consiliului nu se aplică, decât în legătură cu societățile în comun care nu au o dimensiune comunitară și care au ca obiect sau efect coordonarea comportamentului concurențial al unor întreprinderi care își păstrează independența.
(2) Sub rezerva controlului de către Curtea de Justiție, Comisia are competență unică privind adoptarea deciziilor prevăzute de prezentul regulament.
(3) Nici un stat membru nu aplică legislația sa națională privind concurența nici unei concentrări care are o dimensiune comunitară.
Primul paragraf nu aduce atingere competenței nici unui stat membru de a efectua cercetările necesare pentru aplicarea articolului 4 alineatul (4) și a articolului 9 alineatul (2) sau, după trimitere, în temeiul articolului 9 alineatul (3) primul paragraf litera (b) sau al articolului 9 alineatul (5), de a adopta măsurile strict necesare pentru aplicarea articolului 9 alineatul (8).
(4) Sub rezerva alineatelor (2) și (3), statele membre pot lua măsurile adecvate pentru a proteja interese legitime altele decât cele luate în considerare în prezentul regulament și care sunt compatibile cu principiile generale și cu alte dispoziții din dreptul comunitar.
Siguranța publică, pluralitatea mijloacelor de informare și normele prudențiale sunt considerate interese legitime în sensul primului paragraf.
Orice alt interes public trebuie comunicat Comisiei de către statul membru în cauză și este recunoscut de Comisie după evaluarea compatibilității acestuia cu principiile generale și cu alte dispoziții din dreptul comunitar înainte ca măsurile menționate anterior să poată fi adoptate. Comisia informează statul membru în cauză cu privire la decizia sa în termen de 25 de zile lucrătoare de la comunicarea respectivă.
Ai o întrebare despre art. 21 din Regulamentul (CE) 139/2004 - Concentrările Economice între Întrepri…?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit