Art. 3 Regulamentul (CE) 139/2004 - Concentrările Economice între Întrepri… — Definiția concentrării
Regulamentul (CE) 139/2004 - Concentrările Economice între Întreprinderi · Drept European
(1) Se consideră că se realizează o concentrare în cazul în care modificarea de durată a controlului rezultă în urma:
| | |
| --- | --- |
| (a) | fuzionării a două sau mai multe întreprinderi independente anterior sau părți ale unor întreprinderi sau |
| | |
| --- | --- |
| (b) | preluării, de către una sau mai multe persoane care controlează deja cel puțin o întreprindere sau de către una sau mai multe întreprinderi, fie prin achiziționarea de valori mobiliare sau de active, fie prin contract sau prin orice alte mijloace, a controlului direct sau indirect asupra uneia sau mai multor întreprinderi sau părți ale acestora. |
(2) Controlul decurge din drepturi, contracte sau orice alte mijloace care, fie separat sau combinate și având în vedere considerentele de drept sau de fapt relevante, conferă posibilitatea exercitării unei influențe decisive asupra unei întreprinderi, în special prin:
| | |
| --- | --- |
| (a) | dreptul de proprietate sau dreptul de folosință integrală sau parțială asupra activelor unei întreprinderi; |
| | |
| --- | --- |
| (b) | drepturi sau contracte care conferă o influență decisivă asupra structurii, voturilor sau deciziilor organelor unei întreprinderi. |
(3) Controlul este dobândit de persoane sau întreprinderi care:
| | |
| --- | --- |
| (a) | sunt titulare ale drepturilor sau beneficiare ale drepturilor în baza contractelor în cauză sau |
| | |
| --- | --- |
| (b) | deși nu sunt titularele acestor drepturi sau beneficiare ale drepturilor în baza acestor contracte, au puterea de a exercita drepturile care decurg din acestea. |
(4) Crearea unei societăți în comun care îndeplinește în mod durabil toate funcțiile unei entități economice autonome constituie o concentrare în sensul alineatului (1) litera (b).
(5) Nu se consideră că s-a realizat o concentrare în cazul în care:
| | |
| --- | --- |
| (a) | instituții de credit sau alte instituții financiare sau societăți de asigurări, ale căror activități obișnuite includ tranzacționarea și negocierea de valori mobiliare în contul lor sau în contul altora, care dețin temporar valori mobiliare ale unei întreprinderi pe care le-au dobândit în vederea revinderii, cu condiția ca acestea să nu își exercite drepturile de vot conferite de valorile mobiliare în cauză pentru a determina comportamentul concurențial al întreprinderii în cauză, sau cu condiția să își exercite aceste drepturi de vot numai pentru pregătirea cesionării integrale sau parțiale a întreprinderii în cauză sau a activelor acesteia sau a cesionării valorilor mobiliare în cauză, și ca cesiunea să aibă loc în termen de un an de la data achiziției; Comisia poate prelungi acest termen, la cerere, în cazul în care respectivele instituții sau societăți pot dovedi că cesionarea nu a fost posibilă, în condiții rezonabile, în termenul stabilit; |
| | |
| --- | --- |
| (b) | controlul este dobândit de o persoană mandatată de autoritățile publice în conformitate cu legislația statului membru privind lichidarea, falimentul, insolvența, încetarea plăților, concordatul sau alte proceduri similare; |
| | |
| --- | --- |
| (c) | operațiunile prevăzute la alineatul (1) litera (b) sunt realizate de holdingurile financiare menționate la articolul 5 alineatul (3) din a patra Directivă 78/660/CEE a Consiliului din 25 iulie 1978 adoptată în temeiul articolului 54 alineatul (3) litera (g) din tratat privind conturile anuale ale anumitor tipuri de societăți[(6)](#ntr6-L_2004024RO.01000101-E0006), cu condiția, totuși, ca drepturile de vot legate de participațiile deținute să fie exercitate, în special în ceea ce privește numirea membrilor organelor de conducere și supraveghere ale întreprinderilor la care dețin participațiile, doar pentru a menține valoarea integrală a investițiilor respective și nu pentru a determina, direct sau indirect, comportamentul concurențial al respectivelor întreprinderi. |
Ai o întrebare despre art. 3 din Regulamentul (CE) 139/2004 - Concentrările Economice între Întrepri…?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit