Art. 7 Regulamentul (CE) 1896/2006 - Somarea Europeană de Plată (EPO) — Cererea de somație europeană de plată

(1) Cererea de somație europeană de plată se introduce utilizându-se formularul tip A din anexa I.

(2) Cererea conține următoarele elemente:

(a) numele și adresa părților și, după caz, ale reprezentanților acestora, precum și ale instanței sesizate;

(b) valoarea creanței, în special principalul și, după caz, dobânzile, penalitățile contractuale și costurile;

(c) în cazul în care se cer dobânzi la creanță, rata dobânzii și perioada pentru care se cer aceste dobânzi, cu excepția cazului în care la principal se adaugă automat dobânzi legale în temeiul legislației statului membru de origine;

(d) cauza acțiunii, inclusiv descrierea circumstanțelor invocate ca temei al creanței și, după caz, a dobânzilor cerute;

(e) o descriere a elementelor de probă în sprijinul creanței;

(f) temeiul competenței;

și

(g) caracterul transfrontalier al litigiului în sensul articolului 3.

(3) În cerere, reclamantul declară că după cunoștința sa informațiile furnizate sunt exacte și recunoaște că orice declarație falsă intenționată riscă să atragă sancțiunile prevăzute de legislația statului membru de origine.

(4) Reclamantul poate informa instanța, într-un apendice anexat cererii, că se opune trecerii la procedura civilă de drept comun în conformitate cu articolul 17 în cazul în care pârâtul face opoziție. Reclamantul păstrează posibilitatea de a informa instanța ulterior în acest sens, dar în orice caz înainte de emiterea somației de plată.

(5) Cererea se introduce pe suport de hârtie sau prin orice alt mijloc de comunicare acceptat de statul membru de origine și care poate fi utilizat de instanța de origine, inclusiv pe cale electronică.

(6) Cererea se semnează de către reclamant sau, după caz, de către reprezentantul acestuia. Atunci când cererea se introduce pe cale electronică în conformitate cu alineatul (5), aceasta se semnează în conformitate cu articolul 2 alineatul (2) din Directiva 1999/93/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 1999 privind un cadru comunitar pentru semnăturile electronice [7]. Această semnătură este recunoscută în statul membru de origine fără a putea fi supusă unor condiții suplimentare.

Cu toate acestea, această semnătură electronică nu este necesară în cazul și în măsura în care instanțele din statul membru de origine sunt dotate cu un alt sistem electronic de comunicații accesibil unui grup dat de utilizatori certificați înscriși în prealabil și care permite o identificare sigură a acestor utilizatori. Statele membre informează Comisia cu privire la existența unor astfel de sisteme.