Art. 7 Regulamentul (CE) 593/2008 - Legea Aplicabilă Contractelor (Roma I) — Contractele de asigurare
Regulamentul (CE) 593/2008 - Legea Aplicabilă Contractelor (Roma I) · Drept European
(1) Prezentul articol se aplică contractelor menționate la alineatul (2), indiferent dacă riscul asigurat este situat sau nu într-un stat membru, precum și tuturor celorlalte contracte de asigurare care acoperă riscuri situate pe teritoriul statelor membre. Prezentul articol nu se aplică contractelor de reasigurare.
(2) Contractele de asigurare care acoperă riscuri majore, în sensul articolului 5 litera (d) din Prima Directivă 73/239/CEE a Consiliului din 24 iulie 1973 de coordonare a actelor cu putere de lege și actelor administrative privind inițierea și exercitarea activității de asigurare generală directă, alta decât asigurarea de viață [(16)](#ntr16-L_2008177RO.01000601-E0016), sunt reglementate de legea aleasă de părți în conformitate cu articolul 3 din prezentul regulament.
În măsura în care legea aplicabilă nu a fost aleasă de părți, contractele de asigurare sunt reglementate de legea țării în care își are reședința obișnuită asigurătorul. Atunci când din ansamblul circumstanțelor cauzei rezultă fără echivoc faptul că respectivul contract are în mod vădit legături mai strânse cu o altă țară, se aplică legea acelei alte țări.
(3) În cazul unui contract de asigurare, altul decât cele cărora li se aplică alineatul (2), părțile pot alege, în conformitate cu articolul 3, numai una dintre următoarele legi:
(a)
legea oricărui stat membru în care este situat riscul în momentul încheierii contractului;
(b)
legea țării în care își are reședința obișnuită titularul poliței de asigurare;
(c)
în cazul asigurărilor de viață, legea statului membru al cărui cetățean este titularul poliței de asigurare;
(d)
pentru contractele de asigurare care acoperă riscuri limitate la evenimente care survin într-un alt stat membru decât cel în care este situat riscul, legea respectivului stat membru;
(e)
în cazul în care titularul poliței dintr-un contract căruia i se aplică prezentul alineat exercită o activitate comercială sau industrială ori o profesie liberală, iar contractul de asigurare acoperă două sau mai multe riscuri legate de respectivele activități și sunt situate în state membre diferite, legea oricăruia dintre statele membre în cauză sau legea țării în care își are reședința obișnuită titularul poliței.
Atunci când, în cazurile vizate la literele (a), (b) sau (e), statele membre menționate acordă o mai mare libertate în ceea ce privește alegerea legii aplicabile contractelor de asigurare, părțile se pot prevala de această libertate.
În măsura în care legea aplicabilă nu a fost aleasă de părți în conformitate cu prezentul alineat, acestor contracte li se aplică legea statului membru în care este situat riscul în momentul încheierii contractului.
(4) Contractelor de asigurare care acoperă riscuri pentru care un stat membru impune obligativitatea asigurării li se aplică următoarele norme suplimentare:
(a)
contractul de asigurare nu îndeplinește obligația de asigurare, decât în cazul în care respectă dispozițiile specifice stabilite în legătură cu asigurarea respectivă de statul membru care impune obligația. În cazul în care legea statului membru în care este situat riscul conține dispoziții contrare celor ale legii statului membru care impune obligația de a încheia o asigurare, prevalează cea din urmă;
(b)
un stat membru poate stabili ca, prin derogare de la alineatele (2) și (3), contractul de asigurare să fie reglementat de legea statului membru care impune obligația de asigurare.
(5) În sensul alineatului (3) al treilea paragraf și al alineatului (4), contractul de asigurare care acoperă riscuri situate în mai multe state membre se consideră a constitui mai multe contracte, fiecare având legătură cu un singur stat membru.
(6) În sensul prezentului articol, țara în care este situat riscul este determinată în conformitate cu articolul 2 litera (d) din a Doua Directivă 88/357/CEE a Consiliului din 22 iunie 1988 de coordonare a actelor cu putere de lege și actelor administrative privind asigurarea generală directă, alta decât asigurarea de viață, de stabilire a dispozițiilor destinate să faciliteze exercitarea efectivă a libertății de a presta servicii [(17)](#ntr17-L_2008177RO.01000601-E0017), iar, în cazul asigurărilor de viață, țara în care este situat riscul este țara angajamentului în sensul articolului 1 alineatul (1) litera (g) din Directiva 2002/83/CE.
Ai o întrebare despre art. 7 din Regulamentul (CE) 593/2008 - Legea Aplicabilă Contractelor (Roma I)?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit