Art. 1 Regulamentul (CE) 861/2007 - Procedura Europeană cu Privire la Cere… — Regulament privind procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă

Regulamentul (CE) 861/2007 - Procedura Europeană cu Privire la Cererile cu Valoare Redusă · Drept European

În vigoare din 21.10.2026

Obiectul

Prezentul regulament stabilește o procedură europeană cu privire la cererile cu valoare redusă (denumită în continuare „procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă”), în vederea simplificării și accelerării soluționării litigiilor privind cererile cu valoare redusă și diminuării costurilor în cauzele transfrontaliere. Procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă este pusă la dispoziția justițiabililor ca o alternativă la procedurile prevăzute de legislațiile statelor membre.

Prezentul regulament elimină, de asemenea, procedurile intermediare necesare recunoașterii și executării într-un stat membru a hotărârilor pronunțate într-un alt stat membru în cadrul procedurii europene cu privire la cererile cu valoare redusă.

Ai o întrebare despre art. 1 din Regulamentul (CE) 861/2007 - Procedura Europeană cu Privire la Cere…?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit