Art. 22 Regulamentul (CE) 883/2004 - Coordonarea Sistemelor de Securitate S… — Solicitanții de pensie
Regulamentul (CE) 883/2004 - Coordonarea Sistemelor de Securitate Socială · Drept European
(1) Persoana asigurată care, la prezentarea sau la examinarea unei cereri de pensie, își pierde dreptul la prestații în natură în temeiul legislației ultimului stat membru competent, își păstrează dreptul la prestații în natură în temeiul legislației statului membru în care își are reședința, în cazul în care solicitantul de pensie îndeplinește condițiile privind asigurarea prevăzută de legislația statului membru menționat la alineatul (2). Membrii de familie ai solicitantului de pensie beneficiază, de asemenea, de prestații în natură în statul membru de reședință.
(2) Cheltuielile legate de prestațiile în natură sunt suportate de instituția din statul membru care, în cazul acordării pensiei, ar deveni competent prin aplicarea articolelor 23-25.
Titularii de pensii și membrii de familie ai acestora
Ai o întrebare despre art. 22 din Regulamentul (CE) 883/2004 - Coordonarea Sistemelor de Securitate S…?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit