Art. 51 Regulamentul (CE) 883/2004 - Coordonarea Sistemelor de Securitate S… — Dispoziții speciale privind cumularea perioadelor
Regulamentul (CE) 883/2004 - Coordonarea Sistemelor de Securitate Socială · Drept European
(1) În cazul în care legislația unui stat membru condiționează acordarea anumitor prestații de realizarea perioadelor de asigurare exclusiv într-o anumită activitate salariată sau independentă ori într-o ocupație supusă unui regim special destinat salariaților sau persoanelor care desfășoară activități independente, instituția competentă din statul membru respectiv ia în considerare perioadele realizate în temeiul legislației altor state membre numai în cazul în care au fost realizate în cadrul unui regim corespunzător sau, în caz contrar, în aceeași ocupație, ori, după caz, în aceeași activitate salariată sau independentă.
În cazul în care, luându-se în considerare perioadele astfel realizate, persoana în cauză nu îndeplinește condițiile necesare pentru a beneficia de aceste prestații în cadrul unui regim special, aceste perioade sunt luate în considerare pentru acordarea prestațiilor în cadrul regimului general sau, în absența acestuia, în cadrul regimului aplicabil muncitorilor sau angajaților, după caz, cu condiția ca persoana în cauză să fi fost afiliată unuia sau altuia dintre aceste regimuri.
(2) Perioadele de asigurare realizate în cadrul unui regim special a unui stat membru sunt luate în considerare în sensul acordării prestațiilor în cadrul regimului general sau, în absența acestuia, în cadrul regimului aplicabil muncitorilor sau angajaților, după caz, cu condiția ca persoana în cauză să fi fost afiliată unuia sau altuia dintre aceste regimuri, chiar dacă perioadele respective au fost deja luate în considerare în cel de-al doilea stat membru, în cadrul unui regim special.
(3) În cazul în care legislația unui stat membru condiționează dobândirea, menținerea sau recuperarea dreptului la prestații de faptul că persoana în cauză beneficiază de o asigurare în momentul materializării riscului, această condiție se consideră îndeplinită în cazul unei asigurări în temeiul legislației unui alt stat membru, în conformitate cu procedurile prevăzute în anexa XI pentru fiecare stat membru în cauză.
Ai o întrebare despre art. 51 din Regulamentul (CE) 883/2004 - Coordonarea Sistemelor de Securitate S…?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit