Art. 62 Regulamentul (CE) 883/2004 - Coordonarea Sistemelor de Securitate S… — Calcularea prestațiilor
Regulamentul (CE) 883/2004 - Coordonarea Sistemelor de Securitate Socială · Drept European
(1) Instituția competentă dintr-un stat membru a cărui legislație prevede calcularea prestațiilor pe baza valorii salariului sau venitului profesional anterior ia în considerare exclusiv salariul sau venitul profesional primit de către persoana în cauză pentru ultima sa activitate salariată sau independentă desfășurată în temeiul legislației menționate.
(2) Alineatul (1) se aplică, de asemenea, în cazul în care legislația aplicată de instituția competentă prevede o perioadă de referință definită pentru stabilirea salariului care servește ca bază pentru calcularea prestațiilor și în cazul în care, pentru întreaga perioadă sau o parte a acesteia, persoana în cauză a fost supusă legislației unui alt stat membru.
(3) Prin derogare de la alineatele (1) și (2), în ceea ce privește lucrătorii frontalieri prevăzuți la articolul 65 alineatul (5) litera (a), instituția de la locul de reședință ia în considerare salariul sau venitul profesional primit de persoana în cauză în statul membru a cărui legislație i s-a aplicat în cursul ultimei sale activități salariate sau independente, în conformitate cu regulamentul de aplicare.
Ai o întrebare despre art. 62 din Regulamentul (CE) 883/2004 - Coordonarea Sistemelor de Securitate S…?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit