Art. 81 Regulamentul (CE) 883/2004 - Coordonarea Sistemelor de Securitate S…
Regulamentul (CE) 883/2004 - Coordonarea Sistemelor de Securitate Socială · Drept European
Revendicări, declarații sau recursuri
Revendicările, declarațiile sau recursurile care ar fi trebuit introduse, în aplicarea legislației unui stat membru, într-un anumit termen la o autoritate, instituție sau jurisdicție din statul membru respectiv, sunt admise, în cazul în care sunt introduse în același termen menționat la o autoritate, o instituție sau o jurisdicție corespunzătoare dintr-un alt stat membru. În acest caz, autoritatea, instituția sau jurisdicția astfel sesizată transmite fără întârziere aceste revendicări, declarații sau recursuri autorității, instituției sau jurisdicției competente din primul stat membru, fie direct, fie prin intermediul autorităților competente din statul membru în cauză. Data la care aceste revendicări, declarații sau recursuri sunt prezentate unei autorități, unei instituții sau unei jurisdicții din al doilea stat membru se consideră data prezentării lor la autoritatea, instituția sau jurisdicția competentă.
Ai o întrebare despre art. 81 din Regulamentul (CE) 883/2004 - Coordonarea Sistemelor de Securitate S…?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit