Titlul VI Controlul fiscal · Capitolul III Controlul antifraudă
Art. 137 Codul de Procedură Fiscală — Reguli privind controlul antifraudă
Codul de Procedură Fiscală · Fiscal & Contabil
(1) În exercitarea atribuțiilor ce le revin, organele de control antifraudă fiscală au drepturile prevăzute la art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 144/2014, cu modificările ulterioare.
(2) La începerea controlului antifraudă, organele de control antifraudă fiscală sunt obligate să se legitimeze în condițiile legii.
(3) Ori de câte ori controlul antifraudă se efectuează în spațiile de lucru ale contribuabilului/plătitorului, controlul se consemnează în registrul unic de control, potrivit legii.
(4) Pe durata controlului antifraudă, contribuabilul/plătitorul are următoarele drepturi:
a) de a solicita legitimarea organelor de control antifraudă fiscală care efectuează acțiunea de control antifraudă;
b) de a beneficia de asistență de specialitate;
c) de a fi informat pe parcursul desfășurării controlului antifraudă asupra constatărilor efectuate;
d) ca activitatea sa să fie cât mai puțin afectată pe timpul desfășurării controlului antifraudă;
e) de a primi dovada scrisă în cazul reținerii unor documente ca urmare a activității de control antifraudă.
(5) Persoanele prevăzute la art. 66 și 67 au dreptul de a refuza, după caz, furnizarea de informații, efectuarea de expertize și prezentarea unor înscrisuri, în condițiile legii.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 137 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
29.12.2022 – prezentmodificat prin OUG 188/2022
Reguli privind controlul
operativ și inopinatantifraudă(1)
Controlul operativ și inopinat se poate efectua și în scopul realizării de operațiuni de control tematic care reprezintă activitatea de verificare prin care se urmărește constatarea, analizarea și evaluarea unui risc fiscal specific uneia sau mai multor activități economice determinate.(2) La începerea controlului operativ și inopinat, funcționarul public din cadrul Direcției generale antifraudă fiscală este obligatÎn exercitarea atribuțiilor ce le revin, organele de control antifraudă fiscală au drepturile prevăzute la art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 144/2014, cu modificările ulterioare.(2) La începerea controlului antifraudă, organele de control antifraudă fiscală sunt obligate să se legitimeze în condițiile legii.
(3) Ori de câte ori controlul
operativ și inopinat se efectuează la sediul social sau la sediile secundare ale contribuabilului/plătitorului, acestaantifraudă se efectuează în spațiile de lucru ale contribuabilului/plătitorului, controlul se consemnează în registrul unic de control, potrivit legii.(4)
Abrogat.Pe durata controlului antifraudă, contribuabilul/plătitorul are următoarele drepturi:a) de a solicita legitimarea organelor de control antifraudă fiscală care efectuează acțiunea de control antifraudă;
b) de a beneficia de asistență de specialitate;
c) de a fi informat pe parcursul desfășurării controlului antifraudă asupra constatărilor efectuate;
d) ca activitatea sa să fie cât mai puțin afectată pe timpul desfășurării controlului antifraudă;
e) de a primi dovada scrisă în cazul reținerii unor documente ca urmare a activității de control antifraudă.
(5) Persoanele prevăzute la art. 66 și 67 au dreptul de a refuza, după caz, furnizarea de informații, efectuarea de expertize și prezentarea unor înscrisuri, în condițiile legii.
24.12.2020 – 29.12.2022modificat prin Legea 295/2020
Reguli privind controlul operativ și inopinat
(1) Controlul operativ și inopinat se poate efectua și în scopul realizării de operațiuni de control tematic care reprezintă activitatea de verificare prin care se urmărește constatarea, analizarea și evaluarea unui risc fiscal specific uneia sau mai multor activități economice determinate.
(2) La începerea controlului operativ și inopinat, funcționarul public din cadrul Direcției generale antifraudă fiscală este obligat să se legitimeze în condițiile legii.
(3) Ori de câte ori controlul operativ și inopinat se efectuează la sediul social sau la sediile secundare ale contribuabilului/plătitorului, acesta se consemnează în registrul unic de control, potrivit legii.
(4)
La finalizarea controlului operativ și inopinat se încheie procese-verbale de control/acte de control, în condițiile legii.Abrogat.12.02.2020 – 24.12.2020modificat prin OUG 24/2020
Reguli privind controlul operativ și inopinat
(1) Controlul operativ și inopinat se poate efectua și în scopul realizării de operațiuni de control tematic care reprezintă activitatea de verificare prin care se urmărește constatarea, analizarea și evaluarea unui risc fiscal specific uneia sau mai multor activități economice determinate.
(2) La începerea controlului operativ și inopinat,
inspectorul antifraudăfuncționarul public din cadrul Direcției generale antifraudă fiscală este obligat să se legitimeze în condițiile legii.(3) Ori de câte ori controlul operativ și inopinat se efectuează la sediul social sau la sediile secundare ale contribuabilului/plătitorului, acesta se consemnează în registrul unic de control, potrivit legii.
(4) La finalizarea controlului operativ și inopinat se încheie procese-verbale de control/acte de control, în condițiile legii.
20.07.2015 – 12.02.2020text inițial
Reguli privind controlul operativ și inopinat
(1) Controlul operativ și inopinat se poate efectua și în scopul realizării de operațiuni de control tematic care reprezintă activitatea de verificare prin care se urmărește constatarea, analizarea și evaluarea unui risc fiscal specific uneia sau mai multor activități economice determinate.
(2) La începerea controlului operativ și inopinat, inspectorul antifraudă este obligat să se legitimeze în condițiile legii.
(3) Ori de câte ori controlul operativ și inopinat se efectuează la sediul social sau la sediile secundare ale contribuabilului/plătitorului, acesta se consemnează în registrul unic de control, potrivit legii.
(4) La finalizarea controlului operativ și inopinat se încheie procese-verbale de control/acte de control, în condițiile legii.
Ai o întrebare despre art. 137 din Codul de Procedură Fiscală?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit