Art. 1.081 Codul de Procedură Civilă — Competența preferențială a instanțelor române

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 1.081 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

1. 18.08.2022 – prezentmodificat prin Legea 140/2022

   Competența preferențială a instanțelor române

   (1) Instanțele judecătorești române sunt competente să judece și litigiile în care:

   1. reclamantul din cererea privind obligația de întreținere are domiciliul în România;

   2. locul unde a luat naștere sau trebuia executată, fie și numai în parte, o obligație contractuală se află în România;

   3. locul unde a intervenit un fapt juridic din care decurg obligații extracontractuale sau se produc efectele acestuia se află în România;

   4. stația feroviară sau rutieră ori portul sau aeroportul de îmbarcare/încărcare sau debarcare/descărcare a pasagerilor sau mărfii transportate se află în România;

   5. bunul asigurat sau locul producerii evenimentului asigurat se află în România;

   6. ultimul domiciliu al defunctului se află în România, rezervată fiind competența exclusivă pentru imobilele lăsate de acesta în străinătate.

   (2) Instanțele judecătorești române sunt, de asemenea, competente să judece:

   1. procese referitoare la ocrotirea minorului sau persoanei puse sub interdicție judecătorească, care beneficiază de consiliere judiciară ori tutelă specială, cetățean român cu domiciliul în străinătate;

   2. cererile de divorț, dacă la data introducerii cererii reclamantul domiciliază pe teritoriul României de cel puțin un an;

   3. declararea judecătorească a morții unui cetățean român, chiar dacă acesta se află în străinătate la data când a intervenit dispariția. Până la luarea unor măsuri provizorii de către instanța română rămân valabile măsurile provizorii dispuse de instanța străină;

   4. procese între persoane cu domiciliul în străinătate, referitoare la acte sau fapte de stare civilă înregistrate în România, dacă cel puțin una dintre părți este cetățean român;

   5. procese referitoare la ocrotirea în străinătate a proprietății intelectuale a unei persoane domiciliate în România, cetățean român sau apatrid, rezervată fiind o convenție de alegere a forului;

   6. procese între străini, dacă aceștia au convenit expres astfel, iar raporturile juridice privesc drepturi de care ei pot dispune, în legătură cu bunuri sau interese ale persoanelor din România;

   7. procese referitoare la abordajul navelor sau coliziunea aeronavelor, precum și cele referitoare la asistența sau la salvarea unor persoane sau unor bunuri în marea liberă ori într-un spațiu nesupus suveranității vreunui stat, dacă:

   a) nava sau aeronava arborează pavilionul român sau, după caz, este înmatriculată în România;

   b) locul de destinație sau primul port ori aeroport unde nava sau aeronava a ajuns se găsește pe teritoriul României;

   c) nava sau aeronava a fost sechestrată în România;

   d) pârâtul are domiciliul sau reședința obișnuită în România;

   8. procese privind răspunderea civilă pentru prejudiciile cauzate de produse originare din România, indiferent de cetățenia victimei, de locul survenirii accidentului sau locul producerii prejudiciului.

2. 10.04.2015 – 18.08.2022republicare

   Convenții inoperanteCompetența preferențială a instanțelor române

   Pentru situațiile prevăzute la art. 1.078 și 1.079, convenția de alegere a forului, altul decât instanța română, este inoperantă.(1) Instanțele judecătorești române sunt competente să judece și litigiile în care:

   1. reclamantul din cererea privind obligația de întreținere are domiciliul în România;

   2. locul unde a luat naștere sau trebuia executată, fie și numai în parte, o obligație contractuală se află în România;

   3. locul unde a intervenit un fapt juridic din care decurg obligații extracontractuale sau se produc efectele acestuia se află în România;

   4. stația feroviară sau rutieră ori portul sau aeroportul de îmbarcare/încărcare sau debarcare/descărcare a pasagerilor sau mărfii transportate se află în România;

   5. bunul asigurat sau locul producerii evenimentului asigurat se află în România;

   6. ultimul domiciliu al defunctului se află în România, rezervată fiind competența exclusivă pentru imobilele lăsate de acesta în străinătate.

   (2) Instanțele judecătorești române sunt, de asemenea, competente să judece:

   1. procese referitoare la ocrotirea minorului sau persoanei puse sub interdicție judecătorească, cetățean român cu domiciliul în străinătate;

   2. cererile de divorț, dacă la data introducerii cererii reclamantul domiciliază pe teritoriul României de cel puțin un an;

   3. declararea judecătorească a morții unui cetățean român, chiar dacă acesta se află în străinătate la data când a intervenit dispariția. Până la luarea unor măsuri provizorii de către instanța română rămân valabile măsurile provizorii dispuse de instanța străină;

   4. procese între persoane cu domiciliul în străinătate, referitoare la acte sau fapte de stare civilă înregistrate în România, dacă cel puțin una dintre părți este cetățean român;

   5. procese referitoare la ocrotirea în străinătate a proprietății intelectuale a unei persoane domiciliate în România, cetățean român sau apatrid, rezervată fiind o convenție de alegere a forului;

   6. procese între străini, dacă aceștia au convenit expres astfel, iar raporturile juridice privesc drepturi de care ei pot dispune, în legătură cu bunuri sau interese ale persoanelor din România;

   7. procese referitoare la abordajul navelor sau coliziunea aeronavelor, precum și cele referitoare la asistența sau la salvarea unor persoane sau unor bunuri în marea liberă ori într-un spațiu nesupus suveranității vreunui stat, dacă:

   a) nava sau aeronava arborează pavilionul român sau, după caz, este înmatriculată în România;

   b) locul de destinație sau primul port ori aeroport unde nava sau aeronava a ajuns se găsește pe teritoriul României;

   c) nava sau aeronava a fost sechestrată în România;

   d) pârâtul are domiciliul sau reședința obișnuită în România;

   8. procese privind răspunderea civilă pentru prejudiciile cauzate de produse originare din România, indiferent de cetățenia victimei, de locul survenirii accidentului sau locul producerii prejudiciului.

3. 15.02.2013 – 10.04.2015republicare

   Condițiile recunoașteriiConvenții inoperante

   (1) Hotărârile referitoare la alte procese decât celePentru situațiile prevăzute la art. 1.080 pot fi recunoscute în România, spre a beneficia de autoritatea lucrului judecat, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

   a) hotărârea este definitivă potrivit legii statului unde a fost pronunțată;

   b) instanța care a pronunțat-o a avut, potrivit legii statului de sediu, competența să judece procesul fără însă a fi întemeiată exclusiv pe prezența pârâtului ori a unor bunuri ale sale fără legătură directă cu litigiul în statul de sediu al respectivei jurisdicții.

   c) există reciprocitate în ceea ce privește efectele hotărârilor străine între România și statul instanței care a pronunțat hotărârea.

   (2) Dacă hotărârea a fost pronunțată în lipsa părții care a pierdut procesul, ea trebuie să constate, de asemenea, că părții în cauză i-a fost înmânată în timp util atât citația pentru termenul de dezbateri în fond, cât și actul de sesizare a instanței și că i s-a dat posibilitatea de a se apăra și de a exercita calea de atac împotriva hotărârii.

   (3) Caracterul nedefinitiv al hotărârii străine, decurgând din omisiunea citării persoanei care nu a participat la proces în fața instanței străine, poate fi invocat numai de către acea persoană.1.078 și 1.079, convenția de alegere a forului, altul decât instanța română, este inoperantă.

4. 14.02.2013 – 15.02.2013modificat prin Legea 76/2012

   Condițiile recunoașterii

   (1) Hotărârile referitoare la alte procese decât cele prevăzute la art. 1.080 pot fi recunoscute în România, spre a beneficia de putereaautoritatea lucrului judecat, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

   a) hotărârea este definitivă potrivit legii statului unde a fost pronunțată;

   b) instanța care a pronunțat-o a avut, potrivit legii statului de sediu, competența să judece procesul fără însă a fi întemeiată exclusiv pe prezența pârâtului ori a unor bunuri ale sale fără legătură directă cu litigiul în statul de sediu al respectivei jurisdicții.

   c) există reciprocitate în ceea ce privește efectele hotărârilor străine între România și statul instanței care a pronunțat hotărârea.

   (2) Dacă hotărârea a fost pronunțată în lipsa părții care a pierdut procesul, ea trebuie să constate, de asemenea, că părții în cauză i-a fost înmânată în timp util atât citația pentru termenul de dezbateri în fond, cât și actul de sesizare a instanței și că i s-a dat posibilitatea de a se apăra și de a exercita calea de atac împotriva hotărârii.

   (3) Caracterul nedefinitiv al hotărârii străine, decurgând din omisiunea citării persoanei care nu a participat la proces în fața instanței străine, poate fi invocat numai de către acea persoană.

5. 01.07.2010 – 14.02.2013text inițial

   Condițiile recunoașterii

   (1) Hotărârile referitoare la alte procese decât cele prevăzute la art. 1.080 pot fi recunoscute în România, spre a beneficia de puterea lucrului judecat, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

   a) hotărârea este definitivă potrivit legii statului unde a fost pronunțată;

   b) instanța care a pronunțat-o a avut, potrivit legii statului de sediu, competența să judece procesul fără însă a fi întemeiată exclusiv pe prezența pârâtului ori a unor bunuri ale sale fără legătură directă cu litigiul în statul de sediu al respectivei jurisdicții.

   c) există reciprocitate în ceea ce privește efectele hotărârilor străine între România și statul instanței care a pronunțat hotărârea.

   (2) Dacă hotărârea a fost pronunțată în lipsa părții care a pierdut procesul, ea trebuie să constate, de asemenea, că părții în cauză i-a fost înmânată în timp util atât citația pentru termenul de dezbateri în fond, cât și actul de sesizare a instanței și că i s-a dat posibilitatea de a se apăra și de a exercita calea de atac împotriva hotărârii.

   (3) Caracterul nedefinitiv al hotărârii străine, decurgând din omisiunea citării persoanei care nu a participat la proces în fața instanței străine, poate fi invocat numai de către acea persoană.