Cartea a V-a Despre executarea silită · Titlul I Dispoziții generale · Capitolul IV Efectuarea executării silite · Secțiunea a 2-a Efectuarea actelor de executare silită

Art. 673 Codul de Procedură Civilă — Trecerea la executarea silită

Codul de Procedură Civilă (Legea nr. 134/2010) · Drept Civil

În vigoare din 10.04.2015Formă consolidată la 14.12.2025 3 versiuni

În afară de cazul în care legea prevede altfel, actele de executare silită nu pot fi efectuate decât după expirarea termenului arătat în somație sau, în lipsa acesteia, în cel prevăzut în încheierea prin care s-a încuviințat executarea.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 673 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 10.04.2015 – prezentrepublicare

    Existența unui termen de platăTrecerea la executarea silită

    Când prin titlul executoriu s-a stabilit un termen de plată, executarea nu se poate face mai înainte de împlinirea acelui termen.În afară de cazul în care legea prevede altfel, actele de executare silită nu pot fi efectuate decât după expirarea termenului arătat în somație sau, în lipsa acesteia, în cel prevăzut în încheierea prin care s-a încuviințat executarea.

  2. 15.02.2013 – 10.04.2015republicare

    Locul executării

    Executarea silită se efectuează, după caz, la locul unde debitorul realizează venituri sau la locul unde se găsesc alte venituri ori bunuri ale sale supuse urmăririi, dacă legea nu dispune altfel.Existența unui termen de plată

    Când prin titlul executoriu s-a stabilit un termen de plată, executarea nu se poate face mai înainte de împlinirea acelui termen.

  3. 01.07.2010 – 15.02.2013text inițial

    Locul executării

    Executarea silită se efectuează, după caz, la locul unde debitorul realizează venituri sau la locul unde se găsesc alte venituri ori bunuri ale sale supuse urmăririi, dacă legea nu dispune altfel.

Ai o întrebare despre art. 673 din Codul de Procedură Civilă?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit